Categories: Actualitate

Nu i-a reușit sinuciderea. Salvat la timp de polițiști

Un tânăr de 28 de ani a fost salvat de la moarte de un echipaj de poliţie din comuna Romos, bărbatul fiind găsit într-o pădure la câteva momente după ce a încercat să-şi curme singur viaţa, a informat ieri Inspectoratul de Poliţie (IPJ) Hunedoara.

Soția a alertat autoritățile
Poliţiştii au fost alertaţi despre intenţia bărbatului de către soţia aces­tuia, o patrulă de poliţie deplasându-se imediat în teren. Din discuţiile cu soţia tânărului, poliţiştii au aflat că acesta a plecat cu maşina, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, în zona pădurii Cendea, pe drumul comunal dintre loca­lităţile Orăştie şi Romos. După ce au găsit maşina pe marginea drumului, cei doi agenţi de poliţie plecaţi în căutarea bărbatului au intrat în pădure. Din întuneric au auzit soneria unui telefon mobil şi s-au deplasat în acea direcţie, unde l-au identificat pe bărbat şi au reuşit să-l salveze în ultimul mo­ment. „La sosirea poliţiştilor, tânărul încă prezenta semne vitale, iar prin sus­ţi­nerea părţii inferioare a corpului şi acor­darea primului-ajutor, viaţa aces­tuia a fost salvată”, a precizat IPJ Hunedoara. Bărbatul a fost preluat de către un echipaj SMURD şi transportat la o unitate medicală, în vederea acor­dării îngrijirilor de specialitate. (A. Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare supărare mare în rândul unui cunoscut per­so­naj de pe plaiurile noas­tre mioritice, care a…

16 ore ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să sta­bilească un record mon­dial. El…

16 ore ago

Bulina neagră

E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

16 ore ago

Revoltă în subteran la Mina Vulcan: Zeci de mineri refuză să iasă la suprafață din cauza salariilor

Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…

16 ore ago

Un poluator din Hunedoara a scăpat de închisoare după ce și-a recunoscut fapta și a curățat zona

O societate comercială din județul Hunedoara, cercetată penal pentru ges­tionarea ilegală a deșeurilor peri­cu­loa­se, a…

16 ore ago