Categories: Actualitate

Nu i-a priit în libertate

Maximilian Gânju

Tot mai mulţi condamnaţi cărora le-au fost suspendate pedepsele şi au primit termene de încercare încalcă ordinul judecătorului şi sunt retrimişi în spatele gratiilor.

Au primit o şansă de a se îndrepta şi i-au dat cu piciorul iar acum riscă să stea trei ani în spatele gratiilor. Este şi cazul unui tânăr din Petroşani, condamnat pentru furt calificat, care va compărea în faţa magistraţilor din Valea Jiului, iar aceştia trebuie să hotărască dacă aplică decizia procurorilor şi a poliţiştilor judiciarişti, aceea de a revoca suspendarea executării pedepsei cu închisoarea.
Ciprian Gheorghe Grosu a fost condamnat la finele anului trecut pentru furt calificat, la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare. Individul mai avea o condamnare cu suspendare de un an de la o altă faptă, dar judecătorii au decis că merită o a doua şansă pentru a se îndrepta şi nu l-au trimis după gratii. Dar au hotărât ca timp de cinci ani, Ciprian Gheorghe Grosu să fie supravegheat şi dacă va încălca obligaţiile cu rea-credinţă, atunci va ajunge în penitenciar. Numai că avertismentul magistraţilor n-a fost luat în serios de individ, iar judecătorii de la Petroşani, pe 18 august a.c., îi vor decide soarta. Acesta are mari şanse, dat fiind trecutul său, să ajungă în închisoare pentru a-şi executa anii de pedeapsă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

14 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

14 ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

14 ore ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

14 ore ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

14 ore ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

14 ore ago