Carmen Cosman
Modificările aduse la Legea Educaţiei nu sunt pe placul sindicaliştilor din învăţământ, care au fost surprinşi să vadă că magistraţii de la Curtea Constituţională au aprobat noile prevederi legale.
Sindicaliştii sunt de părere că noua Lege a Educaţiei le va da doar bătăi de cap şi spun că nici măcar nu ştiu în ce formă a fost aprobat actul normativ.
„Noi ne aşteptam ca de la Curtea de Casaţie să primim un răspuns favorabil, a fost o surpriză neplăcută pentru noi, având în vedere că au fost situaţii când alte legi au fost declarate neconstituţionale. Aşteptăm să vedem reacţiile vizavi de legea care se dezbate acum, o lege care are foarte multe amendamente ce aparţin unor cadre didactice. Noi, la ora aceasta, nu ştim nici care formă a legii a fost aprobată. Dar mai multe vom putea spune în momentul în care ne vom întâlni cu ceilalţi colegi din judeţ”, a declarat Rodica Dojcsar, secretarul general al Sindicatului de Învăţământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara.
Reprezentanţii sindicatelor sunt sceptici în privinţa faptului că noua lege ar revoluţiona învăţământul. „Noi tot aşteptăm de ani buni ca sistemul de învăţământ să fie revoluţionat, dar efectele nu se pot vedea într-un timp scurt. Adevărata reformă va începe cu elevii care vor intra la toamnă în clasa I. Iar la această lege, sunt conştientă că vor fi aduse noi amendamente, în funcţie de cine este la putere”, a mai spus Dojcsar.
Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…
Ziua de 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi una…
În cursul zilei de ieri, polițiștii au pus în executare două mandate emise de instanțe,…
Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor combinatului, Adunarea…
Vorbesc gurile rele că un șef din zonă s-a dus pe banii instituției prin tot…
Florin Cazacu, primarul municipiului Brad Pentru că a făcut un memoriu pentru modificarea prevederilor Codului…
View Comments
Sunt "DRAGUTI" cei de la sindicatele din invatamint!
Dar dupa atitia ani de "huzur" cu toate legile de tip socialist, din invatamint, la ora actuala nu mai au altceva de facut, decit sa aplice LEGEA !
A venit timpul ca sa se implice si comunitatea locala in invatamint.
Sa hotareasca consiliul local al DEVEI , cite scoli sa fie in ORAS si nu pe cai oculte sa traga sforile fiecare director, in functie de relatiile pe care le are.
Este timpul sa se cearna valorile! Scolile si dascalii buni , vor avea elevi, ceilalsti vor plinge pe la sindicate !!!
tavi, frate, du-te si te culca, ai discurs basescian. habar nu ai pe ce lume traiesti.