Nu au vrut să voteze propriile proiecte

Mai multe proiecte de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului local (CL) Hunedoara, care necesitau două treimi din voturile aleşilor locali, nu au putut fi aprobate, din cauza reprezentanţilor PNL care au părăsit sala în timpul întrunirii.
Aleşii liberali s-au ridicat şi au plecat, motivând că nu sunt de acord cu modernizarea căminelor culturale din localităţile Peştişu Mare şi Groş, pe motiv că investiţiile ar avea iz electoral. Asta, în condiţiile în care documentaţiile au fost întocmite încă de pe vremea vechii administraţii conduse de către actualul consilier local PNL, Viorel Arion. Iar, banii urmau să fie alocaţi de la Compania Naţională de Investiţii (CNI), nu din bugetul local al municipiului. Trebuie spus că, înainte de acest moment, pe ordinea de zi s-a aflat şi cererea Proserv de majorare a tarifelor, care a picat cu 13 voturi „împotrivă“ şi şase voturi „pentru“, aleşii locali arătând că solicitarea firmei nu era fundamentată. Probabil, acesta fiind motivul pentru care cei şase consilieri locali PNL au hotărât să părăsească şedinţa, susţin voci de la PSD.
„Mai multe proiecte importante pentru comunitate, precum alimentarea cu apă a cetăţenilor din Peştişu Mare, reabilitarea unor cămine culturale ori închirierea unor spaţii care ar putea să aducă venituri la bugetul local, nu au putut fi adoptate. Documentaţia pentru modernizarea căminelor culturale am găsit-o în primărie, aceasta trebuia depusă la CNI, de mai mult timp, pentru a fi alocată finanţarea. Le voi pune pe ordinea de zi de câte ori va fi nevoie, iar dacă va fi cazul voi invita la şedinţe persoanele vizate de hotărârile legislativului local, pentru a vedea cu propriii ochi cum decurg lucrurile aici”, a afirmat Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara. Acesta a mai spus că amânarea proiectelor în cazul modernizării celor două cămine culturale poate duce la o pierdere a banilor de la CNI.
Contactat telefonic, fostul primar al municipiului Hunedoara, liberalul Viorel Arion, a arătat că motivul pentru care consilierii locali ai PNL au părăsit şedinţa este că nu sunt consultaţi de actuala conducere a administraţiei locale. Întrebat dacă aleşii liberali şi-au exprimat opiniile în şedinţele comisiilor de specialitate ale CL, Viorel Arion a spus că da, dar că ar fi bine ca Executivul primăriei să discute cu fiecare consilier local în parte, atunci când întocmeşte ordinea de zi a şedinţelor, aşa cum a procedat el pe vremea când era primar. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

În Sudul județului, un­de pe vremuri se sco­tea diamantul ne­gru, câțiva băieți isteți au ­descoperit…

3 ore ago

Bulina albă

Avram Iancu, sportiv din Petroșani pentru că a reușit să stabilească o performanță pentru România,…

3 ore ago

Bulina neagră

Marius m., din Lupeni, recidivist pentru că a urmărit, atacat și tâlhărit o bătrână care-și…

3 ore ago

Deva: urmărire în trafic după ce un șofer fără permis nu a oprit la semnalele polițiștilor. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore

Polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Deva au solicitat oprirea regu­la­mentară a unui autoturism care…

3 ore ago

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat privind executarea pedepsei cu închisoarea

Polițiștii din cadrul Poliției Ora­șu­lui Uricani au desfășurat o acțiune pentru punerea în aplicare a…

3 ore ago

Vlad și Alexandru au sprijinit polițiștii în prinderea unui bărbat urmărit

În timp ce se aflau în timpul liber, în zona Centrului Vechi din municipiul Deva,…

3 ore ago