După audieri care au durat în jur de șase ore, o instanţă din Melbourne a revocat anularea vizei lui Novak Djokovic (foto) de către autorităţile australiene. Astfel, liderul ATP a câștigat apelul și poate rămâne în Australia pentru a participa la turneul Australian Open.
Nu a anulat viza din nou
Pentru ca Djokovic să fi fost din nou reţinut şi audiat, ministrul Imigrației avea la dispoziţie patru ore, timp în care să decidă o nouă anulare a vizei, pe baza prerogartivelor de care dispune.
Ministrul a decis să nu acţioneze în această perioadă, astfel că Djokovici se poate deplasa liber în ţară.
Hawke va lua o decizie marţi dimineaţă, a precizat sursa citată.
„În urma deciziei de astăzi a tribunalului (…), bazată pe un motiv procedural, rămâne la discreţia ministrului imigraţiei Hawke să ia în considerare anularea vizei domnului Djokovic, în temeiul puterii sale personale de anulare, în conformitate cu articolul 133C(3) din Legea privind migraţia. Ministrul analizează în prezent chestiunea şi procesul rămâne în desfăşurare”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului.
Judecătorul Anthony Kelly a casat decizia autorităţilor de anulare a vizei lui Djokovici şi a ordonat ca sportivului să i se permită să rămână în Australia. Lui i s-a returnat paşaportul, judecătorul Kelly ordonând să fie eliberat imediat din detenţia pentru imigranţi.
Clubul CSM Deva face un anunț important! “În urma incidentului petrecut ieri pe stadionul Stadionul…
Prima turbină pe gaz a centralei electrice Mass Mintia Power Plant, din localitatea Mintia, va…
Polițiștii Serviciului de Ordine Publică au desfășurat, în noaptea de 18/19 aprilie a.c., o acțiune…
La sosirea pompierilor, focul se manifesta la o magazie folosită pentru uscarea lemnelor, cu o…
Pompierii intervin cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar la fața locului…
Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…