Categories: Comunitate

Noutăţi în serviciile medicale din sistemul de asigurări de sănătate

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Hunedoara a transmis ieri un comunicat în care arată noutăţile Contractului Cadru pe 2017, care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în sistemul de asigurări de sănătate.
În principal, este vorba de majorarea sumelor de bani acordate prestatorilor de servicii medicale, precum şi introducerea unor noi tratamente sau servicii medicale care vor fi decontate 100 la sută.
„Pentru asistenţa medicală primară, valoarea minimă garantată a punctului per capita creşte de la 4,6 la 4,8 lei, iar valoarea minimă garantată a punctului pe serviciu creşte de la 2,1 la 2,2 lei. Pentru asistenţa medicală ambulatorie clinică de specialitate şi pentru acupunctură, valoarea minimă garantată a punctului pe serviciu creşte de la 2,1 la 2,2 lei. Pentru medicina dentară, se introduce decontarea 100 la sută a tarifelor aferente serviciilor acordate elevilor, ucenicilor şi studenţilor, cu vârsta între 18 şi 26 de ani (inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni), care nu realizează venituri din muncă (procent anterior de decontare: 60 la sută). Pentru îngrijirile medicale la domiciliu, tariful maximal decontat pe ziua de îngrijire creşte de la 55 la 60 lei, în cazul bolnavilor cu status ECOG 4, şi de la 50 la 55 lei, în cazul bolnavilor cu status ECOG 3. Similar, cresc şi tarifele maximale decontate pentru îngrijirile paliative la domiciliu, de la 65 la 70 lei (ECOG 4), respectiv de la 60 la 65 lei (ECOG 3)”, a informat CJAS Hunedoara. Aceasta a mai precizat că în tariful pe o zi de îngrijire sunt incluse nu numai costurile materialelor sanitare utilizate, ci şi costurile de transport la domiciliul asiguratului.
CJAS Hunedoara a mai precizat că dispozitivele medicale în ambulatoriu, protezele de coapsă modulară cu manşon de silicon şi cele de gambă modulară cu manşon de silicon, acordate pentru amputaţia membrului inferior, ca urmare a complicaţiilor diabetului zaharat sau a afecţiunilor neoplazice vor putea fi recomandate şi de medicii din specialităţile chirurgie generală, chirurgie vasculară, chirurgie pediatrică, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice. Totodată, a fost clarificat modul în care se asigură continuitatea taloanelor pentru dispozitivele medicale acordate prin închiriere. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frăția penalilor se pre­gătește să pună mâna pe o urbe din re­giune, ori cel puțin…

6 ore ago

Anchetatorii olandezi, mai inteligenți decât hoții. Trei ofițeri s-au dat drept comercianți de artă și au intrat în contact cu intermediarii hoților

Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor da­cice drept unul…

6 ore ago

Bulina albă

Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…

6 ore ago

Bulina neagră

Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.

6 ore ago

Atenție! SPEED, o acțiune a polițiștilor de la Rutieră!

Polițiștii rutieri desfășoară, în pe­ri­oa­da 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…

6 ore ago

Zeci de pensionari și copii au fost lăsați fără pensii și alocații de către un poștaș

Individul a băgat în buzunar aproape 90.000 de lei, banii care reprezentau pensiile a 73…

6 ore ago