Categories: Sport

Noutăţi din fotbalul judeţean

Nicolae Gavrea

Prezentăm astăzi, deşi ne aflăm în vacanţă din punct de vedere competiţional, câteva noutăţi de la echipele de fotbal din judeţ. Mai exact, de la cele din Hunedoara şi Deva.

CS Hunedoara şi-a amânat reuniunea
Componenţii echipei de Liga a III-a CS Hunedoara, care ar fi trebuit să se reunească luni la sediul clubului, pentru începerea pregătirilor în vederea noului sezon, ce va debuta pe 24 august, au mai primit o săptămână de vacanţă. Sorin Cimpoca, preşedintele clubului hunedorean, a declarat că motivul real pentru amânarea reuniunii este solicitarea pe care au făcut-o tinerii jucători din lot, care în aceste zile se afla în febra Bacalaureatului şi au tot sprijinul din partea clubului pentru a trece cât mai uşor peste acest examen.
Antrenorul Raul Spătaru, cel cu care echipa a lucrat pe finalul sezonului trecut şi care va rămâne tehnician principal, a declarat: „Nimeni nu şi-a exprimat dorinţa să plece, în afară de Vasinc, care a acceptat oferta celor de la Crişul Chişineu. La capitolul transferuri nu avem noutăţi certe, suntem în tratative cu câţiva jucători, care vor veni la pregătire cu noi. Sunt fotbalişti din Liga a treia, nu din judeţul nostru, o să îi vedem la lucru şi o să decidem în privinţa celor care rămân. Ce pot să vă spun e că pe 13 iulie, în a doua săptămână de pregătiri, vom juca un amical la Sântămăria Orlea cu ASU Poli Timişoara, echipă de Liga a doua. În ce priveşte partea financiară, Primăria rămâne alături de noi, la fel ca şi în sezonul trecut”, a declarat antrenorul principal al celor de la CS Hunedoara.
Pregătirile echipei hunedorene se vor desfăşura într-o primă etapă la sediul din municipiul de pe Cerna, cu adaptarea jucătorilor la efort, vizite medicale şi antrenamente graduale pentru verificarea întreg lotului de jucători de care va dispune echipa.

Cetate Deva, în aşteptarea confirmărilor financiare
Echipa Cetate Deva, care a retrogradat din Liga a III-a la finalul sezonului, are stabilită reunirea lotului pentru 9 iulie, dar sunt probleme în privinţa componenţei acestuia şi a susţinerii financiare din partea autorităţilor locale.
„Încă nu ştim care va fi decizia primăriei, aşteptăm să vedem dacă va mai susţine echipa. Eu am întocmit raportul clubului ca în fiecare an, a venit Corpul de Control, a verificat şi a ieşit totul aproape perfect. Deocamdată suntem în stand-by, nu am discutat cu nimeni, antrenor sau jucători, pentru că nu ştim ce va hotărî primăria, decizia e la nivelul lor. De plecat, a plecat deocamdată doar Mărmăneanu la Crişul Chişineu Criş. Totuşi, 70 la sută dintre titularii din sezonul trecut au oferte din partea unor echipe de Liga a doua care i-au contactat, asta după ce s-a tot spus de către unii ce lot slab avem. De fapt, toată lumea ştie ce s-a întâmplat în sezonul trecut, cum am retrogradat, ce jocuri au fost în seria noastră. Am primit din partea Federaţiei – deocamdată neoficial – confirmarea că vom rămâne în Liga a III-a, noi având cel mai bun punctaj dintre echipele de pe locurile retrogradabile”, a declarat Daniel Simina, preşedintele clubului Cetate Deva.
Noi nu contestăm, deoarece nu avem cum contesta jocurile de culise din seria în care a evoluat şi a retrogradat echipa deveană, contestăm însă valoarea jucătorilor deveni, foşti sau actuali, care nu şi-au făcut datoria, aşa cum ne-am fi aşteptat. Dacă sunt aşa de valoroşi şi sunt solicitaţi de echipe din liga secundă, atunci e clar, că au făcut figuraţie, un sezon, pe bani buni la Deva. Să aşteptăm totuşi decizia federaţiei, cea care poate asigura reprimirea echipei devene în Liga a treia. Iar dacă formaţia din Deva va fi reprimită în serie, atunci să sperăm că vor fi aduşi în lot jucători care să… joace, nu să facă figuraţie, cum spuneam mai sus, pe bani buni.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Sprijin pentru persoanele cu probleme de mobilitate, în vederea întocmirii actelor de identitate

Primăria Municipiului Deva și Serviciul Public Local de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva (S.P.L.E.P.S.C.)…

2 ore ago

Campanie de amploare a polițiștilor din Hunedoara: „PE DOUĂ ROȚI, FII VIZIBIL!” debutează de la 1 octombrie

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara lansează o amplă acțiune de control…

3 ore ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, MĂSURI FERME PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE

Două cazuri de violență domestică au fost gestionate de polițiștii din Petroșani și Petrila, în…

3 ore ago

CAPACE DE CANALIZARE FURATE DIN ORĂȘTIE. POLIȚIȘTII AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ ȘI AU LUAT MĂSURA REȚINERII

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au identificat, cu operativitate, persoana bănuită că a sustras…

3 ore ago

DEZASTRU TOTAL PENTRU DREAPTA! Guvernul Mureșan A PICAT ZGUDUITOR în Parlament cu un scor rușinos, sub Guvernul Veștea!

Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…

o zi ago