Categories: Sport

CS Hunedoara s-a reunit aseară

Lotul echipei de fotbal CS Hunedoara s-a reunit aseară, la sediul clubului, sub comanda antrenorului principal Raul Spătaru, pentru stabilirea programului de pregătire în vederea participării echipei în noul sezon competiţional.

În primele zile, programul este unul stabilit pentru readaptarea la efort a jucătorilor din lot, cu o vizită medicală şi apoi antrenamente la baza proprie. Urmează să fie stabilite şi jocurile amicale, dar după o primă etapă de pregătire.
Ca noutăţi am notat absenţa lui Ionică, cel care a plecat în Scoţia, la muncă, Dumitrescu, cel care are o propunere de transfer la o echipă de Liga a doua şi Burlacu, aflat în probe la Gloria Buzău, dar cu posibilitatea de a reveni, dacă nu semnează cu echipa buzoiană.
În ceea ce priveşte transferuri la echipa hunedoreană, este prefectată revenirea le formaţia de lângă furnale a lui Liviu Herci, fost la LPS Cetate Deva, iar în cursul acestei săptămâni este posibil să mai fie efectuate câteva transferuri.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

2 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

2 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

3 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

3 zile ago