Multe administraţii locale funcţionează la limita de avarie din punct de vedere al personalului. Începutul de an le dă posibilitatea primarilor să revizuiască organigrama, refăcându-şi calculele. La Beriu, de exemplu, mai e nevoie de om la Achiziţii Publice, dar şi la Starea Civilă.
„Urmează să scoatem la concurs postul de la Executare Silită, dar prioritar este domeniul de Achiziţii Publice, unde suntem descoperiţi, momentan. Vrem să desemnăm pe cineva din primărie, care să primească şi această sarcină. Nefiind o activitate permanentă, ci în funcţie de investiţii şi achiziţii, se poate lucra şi în acest fel. Acum, totul se face prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) şi totul e online, însă trebuie să stăpânească paşii şi evident, să ştie cadrul legal. Noua lege a achiziţiilor publice nu e pretenţioasă, fiind transparentă la orice oră. Necazul e că nu toate firmele sunt înscrise în SEAP şi poate că tocmai una care oferă servicii de calitate la un preţ foarte bun nu e acolo, aşa că alegi din ceea ce există, uneori şi la preţ dublu faţă de cel practicat în piaţă. Sunt avantaje şi dezavantaje. Au fost destule discuţii pe tema respectivă, dar dacă aşa stau lucrurile, aşa facem”, spune Emil Bîc (foto), primarul comunei Beriu. Acesta afirmă că la ora actuală, primăria funcţionează cu 19 angajaţi, faţă de 22, cât prevede organigrama. (M. Şerban)
Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi, director pe la o firmă de…
Mioara Pavel, medic Pentru că a fost numită în funcția de director medical al Spitalului…
F.D., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi.
Situația de securitate din Orientul Mijlociu s-a complicat, iar Ministerul Afacerilor Externe monitoriza, ieri, aproximativ…
Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Uricani, a fost reținut pentru 24…
Magdalena Șerban Pe-un picior de plai, pe-o gură de… Dubai. O fi exemplu de bune…