Conform proiectului de hotărâre, vor fi ridicate maşinile parcate atât în parcările publice cât şi în cele rezervate, care blochează alte autovehicule deja parcate. De asemenea, vor fi înlăturate maşinile parcate pe locurile rezervate persoanelor cu handicap sau care împiedică traficul rutier, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege. Maşinile ridicate vor fi duse într-un loc special amenajat de pe strada Mihai Eminescu, lângă Piaţa Bejan. Şoferii care vor reuşi să ajungă la faţa locului în timp ce maşina le este ridicată vor trebui să achite o taxă de 200 de lei, ca să scape fără să li se ridice autoturismele. În cazul în care autoturismul a fost ridicat şi transportat la locul stabilit, vor trebui să achite o taxă de 250 de lei şi câte un leu pentru fiecare oră de staţionare. De ridicarea maşinilor se vor ocupa poliţiştii locali, iar modul în care vor trebui să acţioneze a fost stabilit până în cel mai mic detaliu în acelaşi proiect de hotărâre. (N.Bumbac)
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…
View Comments
Stiri CE nu-i reprezinta pe cei care-si rezerva locurile.CE va fi cu ele daca sunt ocupate?
Tot Poliţia comunitara va veni?Sau doar locurile handicapatilor vor fi protejate?
Poate at trebui sa fiti mai clari in comunicare.