Comunitate

Noi lucrări și investiții la Băcia

Magdalena Șerban

Nu doar banii europeni și guver­na­mentali pot sta la baza investițiilor, ci și bugetul local, dacă e administrat în mod chibzuit. La Băcia, din fondurile proprii se lucrează la reabilitarea trotuarelor și construirea de trotuare noi. Însă în paralel, alte demersuri sunt la linia de start.

O doleanță rezolvată
„Investiția urmărește construirea de trotuare pe o lungime de 470 de metri. Sunt prevăzute cu rigole carosabile și cameră de cădere în Băcia, pe partea stângă în sens kilometric a drumului Național – european DN 66 între km 205+050 – 205+525 și, totodată, cu căi de acces la proprietățile aflate pe acest sector. Pentru scurgerea apelor plu­viale din arealul trotuarelor, dar și a celor care provin de pe partea caro­sa­bilă a drumului național vor fi construite rigole de scurgere cu secțiune dreptun­ghiulară. La km 205+320 va fi realizată o cameră de cădere care va prelua și va deversa apele pluviale de pe rigole prin intermediul unui tub metalic către canalul existent pe cealaltă parte a drumului. Acest proiect vine în sprijinul sesizărilor locuitorilor comunei noastre care au domiciliul în zona respectivă, deoarece de fiecare dată în perioadele cu precipitații mai abundente, apa băl­tește în fața construcțiilor aflate aici, ceea ce duce la degradarea lor”, a subliniat primarul din Băcia, Florin Alba (foto). Edilul a mai precizat că tot din visteria locală mai urmează să se înfăp­tu­iască amenajarea parcării aferente noii săli de sport realizată prin Com­pa­nia Națională de Investiții în curtea școlii din satul principal. De asemenea, vor începe lucrările la grădiniță, program ma­terializat tot prin CNI. Contractul cu constructorul a fost semnat. „În curtea școlii, sunt concentrate patru mari lucrări. Vorbim de reabilitare, dotare și extindere școală (clasele 0-VIII), în baza unei finanțări europene obținută prin POR, apoi va începe reabilitarea, dota­rea și extinderea grădiniței – prin CNI, s-au finalizat lucrările de construcție nouă a unei săli de sport și se va mai amenaja tot de către CNI o bază sportivă tip II (teren în aer liber cu vestiare – dușuri și grupuri sanitare) și nu în ultimul rând va debuta amenajarea par­cării amintite an­terior. La un simplu calcul, undeva la 5 milioane de euro constituie toate in­vestițiile din incinta școlii”, a anunțat alesul public.

sdr
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Poate te întrebi cine e PPC

Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că e dragoste mare între un personaj de la noi și o…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că a convins cu talentul său de antrenor, fiindu-i…

2 zile ago

Bulina neagră

Vasile R., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală…

2 zile ago

Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor: Votați-l pe Iulius Bedea! Votați-l pe Iulius, un om devotat orașului și cetățenilor

Ieri, președintele social-democraților hu­nedoreni, Laurențiu Nistor și primarul din Simeria, Iulius Bedea, au susținut o…

2 zile ago

Aveți grijă ce plăți faceți pe internet! O hunedoreancă a rămas fără banii din contul fetiței sale

Una dintre fiicele femeii din muni­cipiul Hunedoara a făcut o plată în valoare de 9…

2 zile ago