Categories: FlashSport

Nicolae Forminte lupta cu cancerul

Ciprian Marinuţ

Antrenorul coordonator al lotului naţional de gimnastică a fost diagnosticat cu cancer de piele. Forminte (foto) a declarat că se va opera, dar nu ştie când şi a adăugat că va continua să antreneze la Deva.

Destinul nu ţine cont de nume
Blestemul problemelor medicale cu care se confruntă multe dintre gimnastele din lotul olimpic de la Deva l-a atins şi pe antrenorul coordonator, Nicolae Forminte (52 de ani). Tehnicianul a fost diagnosticat cu o boală gravă: cancer de piele. “Nu este uşor să afli că ai o astfel de maladie, greu tratabilă. Am învăţat însă, că Dumnezeu ne lasă pe fiecare pe pământ până într-o zi. Mă las în mâna Lui. Voi face şi operaţia, pentru că e ceva inevitabil. Dar nu-mi cereţi să vă spun când, pentru că nu ştiu. Nu m-am hotărât”, a spus Forminte. Cancerul de piele se formează, cel mai des, din cauza microbilor din mediul înconjurător. Boala apare în zonele expuse la soare: faţă, buze, urechi, gât, piept, braţe sau picioare. Nicolae Forminte are afectată cel mai mult zona pieptului, acolo unde i-a apărut o umflătură de culoare roşie de câţiva centimetri.

A ţinut sus steagul performanţelor
Fost secund al lotului olimpic pe vremea lui Octavian Bellu, devenit apoi antrenor coordonator, Nicolae Forminte a continuat şirul performanţelor gimnasticii româneşti. Forminte a dus echipa României în posesia medaliilor de bronz la J.O. de la Beijing 2008 şi a “dirijat-o” pe Sandra Izbaşa până la medalia olimpică de aur la sol. Pe lângă medaliile olimpice, gimnastele antrenate de Nicolae Forminte au cucerit numeroase alte medalii la campionatele europene şi mondiale. Deşi afectat de boală, Nicolae Forminte nu se poate dezlipi de sala de la Deva şi de gimnastele de aici. “Rămân la Deva, pentru că nu vreau să las un lucru bun să moară. Trebuie însă să se mişte ceva, să se facă lucruri concrete pentru sport. Oficialităţile să se implice mai mult. Altfel, la revedere performanţă”, a spus Forminte.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

6 ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

o zi ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

o zi ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

2 zile ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

2 zile ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

2 zile ago