De astăzi, Complexul Energetic Hunedoara (CEH) are un nou director general adjunct, pe Nicolae Drăgoi (foto).
Acesta a condus până acum Societatea Naţională a Huilei (SNH), iar de astăzi, de când complexul funcţionează cu toate structurile incluse, adică şi cu minele viabile, Nicolae Drăgoi a fost numit director general adjunct. Potrivit lui Daniel Andronache, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Drăgoi se va ocupa de problemele de minerit. Complexul Energetic Hunedoara deţine cele două termocentrale, de la Mintia şi Paroşeni şi minele viabile din Valea Jiului, cele de la Vulcan, Lonea, Livezeni şi Lupeni. (S. Popa)
Un lider sindical din Valea Jiului susţine că mai mulţi directori din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, pensionabili, ar trebui să plece. Astfel s-ar face economii şi n-ar mai trebui redus programul de muncă al minerilor şi energeticienilor. Nicolae Drăgoi este primul pe „lista neagră” a liderului sindical.