Ieri, au fost înregistrate 203 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 92 mai puțin față de ziua anterioară. Un număr de 24 dintre cazurile noi sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
O veste excelentă pentru județul nostru este că ieri nu s-a înregistrat nici un caz de îmbolnăviri cu Covid. Incidența la mia de locuitori este de 0,27, înregistrată în ultimele două săptămâni. Potrivit autorităților, sunt 12 bolnavi cu coronavirus internați în spitalele din județ, din care trei sunt la ATI. Nici un copil nu se află la ATI. (A.N.)
În seara zilei de 16 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au fost…
În ceea ce mă privește, am convingerea că statul are obligația să își protejeze cetățenii…
Echipajele de pompieri, care au intervenit cu 2 autospeciale de stingere, de medie și mare…
Bătaie pe un post de conducere al unui serviciu din subordinea unui edil-șef. Gurile rele…
Erika Preda, directorul CSM Petroșani Pentru că, într-o lume a bărbaților, a ales să fie…
Remus C., din Petrila Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru nerespectarea ordinului de…