Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova (foto), numărul 4 mondial, a anunţat că nu va participa luna viitoare la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, din cauza unei accidentări pe care a suferit-o la un antrenament.
Karolina Pliskova (29 ani) a atins în 2019 semifinalele Openului Australiei, fiind învinsă de japoneza Naomi Osaka, cea care a reuşit în final să cucerească trofeul. Cehoaica a disputat anul acesta finala la Wimbledon, înainte de a atinge sferturile de finală la US Open.
„Din păcate, m-am accidentat la mâna dreaptă în timpul antrenamentului și nu voi putea juca la Adelaide, Sydney şi Australian Open”, a precizat Pliskova într-un comunicat.
Karolina Pliskova se alătură astfel altor jucătoare de top care nu vor fi prezente luna viitoare la competiţia de la antipozi, în frunte cu americanca Serena Williams şi canadianca de origine română Bianca Andreescu. Ediţia 2022 a Openului Australiei se va desfăşura în perioada 17-30 ianuarie.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…