Nicoleta Popa
Persoanele din judeţul Hunedoara care nu au un loc de muncă ori doresc să-şi schimbe slujba au avut de ales dintre cele peste 470 de oferte prezentate de 49 de agenţi economici Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pentru bursa de vineri, 30 octombrie.
Majoritatea locurilor de muncă oferite se află în confecţii textile, peste 120 de posturi, urmate de cele din construcţii (33). Concret, la Bursa locurilor de muncă, organizată în cele 12 agenţii locale ale AJOFM Hunedoara, au participat peste 840 de hunedoreni. Dintre aceştia, doar 226 au reuşit să îşi găsească o slujbă.
Oferte puţine pentru calificări superioare
Cei mai interesaţi în vederea găsirii unui loc de muncă s-au arătat locuitorii oraşului Hunedoara. Astfel, aici au participat 135 de persoane, 65 dintre acestea găsindu-şi o slujbă. Mai este de remarcat faptul că din cele 226 de persoane din tot judeţul, care şi-au găsit loc de muncă la bursa de vineri, numai 17 au studii superioare.
Cei prezenţi spun că oferta este foarte scăzută, iar locurile de muncă solicitate sunt destinate în majoritate persoanelor fără calificare superioară. „Am venit, m-am uitat şi nu am găsit nimic potrivit pregătirii mele. Eu am absolvit anul trecut Facultatea de Protecţia Mediului la Timişoara şi această Bursă a locurilor de muncă nu oferă nimic în domeniul respectiv. Am participat şi la bursele anterioare, şi tot aşa, însă am observat că în general, nu sunt posturi pentru persoanele cu studii superioare. Oferta de locuri de muncă este foarte scăzută pentru cei cu studii superioare şi se pare că şi interesul angajatorilor este destul de mic, lucru confirmat de slaba prezenţă la bursă”, a declarat Ionela M., din Deva.
La data de 30 martie 2026, polițiștii Serviciului Rutier au dispus reținerea pentru 24 de…
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial…
Oameni cu grade, cu funcții în împărțirea dreptății ori diferite persoane cu reputație bună sunt…
Iuliu Winkler, europarlamentar hunedorean Pentru că a fost recompensat cu titlul de „Doctor Honoris Causa”…
Andrei C., din Petroșani Pentru că este acuzat că a schinguit un cățel al străzii…
Stimată doamnă, Mă simt nevoit să vă adresez aceste rânduri în condiţiile în care, în…