Categories: FlashSport

Aceleaşi jucătoare, altă echipă. Mai bună.

Ciprian Marinuţ

Handbalistele de la Cetate Deva au „înviat” după plecarea „militărosului” Dumitru Muşi şi preluarea pregătirii echipei de către antrenorul Cosmin Hendrea şi finanţatorul Marian Muntean, reuşind a treia victorie consecutivă din tot atâtea partide.

S-a întors handbalul
Cetate a arătat pentru prima dată după mult, mult timp, ca o echipă unită şi capabilă de performanţă şi a readus handbalul adevărat la Deva. Sub bagheta handbalistică a lui Cosmin Hendrea şi cu consilierea în planul mentalităţii şi al disciplinei a finanţatorului Marian Muntean, devencele au jucat aproape perfect în partida cu Oţelul Galaţi şi au bifat al treilea succes consecutiv. După două victorii „strânse” cu nou-promovatele U. Reşiţa şi Ştiinţa Bacău, Cetate a făcut show şi a câştigat la o diferenţă de 11 goluri, scor 34-23 (18-11), cu europeana Oţelul Galaţi. Rezultatul, care nu lasă loc decât la comentarii pozitive, a smuls aplauzele puţinilor spectatori prezenţi, sâmbătă, în Sala Sporturilor din Deva, şi aprinde speranţele în revenirea performanţei în handbalul devean.

Start lansat, finiş în sprint
Devencele au demarat în trombă, hotărâte să tranşeze rapid soarta meciului şi au marcat şase goluri consecutive, fără să primească nici unul, 6-0, min. 7. Gabriela Artene,
antrenoarea gălăţencelor, a reacţionat corect şi a aruncat prosopul, cerând time-out. Jocul s-a echilibrat şi Oţelul a reuşit să se apropie cel mai periculos la trei lungimi: 9-6, min. 17. Cu sabia deasupra capului, Cetate a accelerat din nou şi a marcat alte patru goluri consecutive, iar avantajul s-a majorat la şapte goluri (13-6, min. 22). Această diferenţă de şapte lungimi s-a menţinut şi la pauză: 18-11. Două treimi din repriza secundă, meciul a fost iar echilibrat, cu un mic plus pentru Oţelul, care însă n-a putut să scadă la mai puţin de cinci goluri avantajul devencelor (24-19, min. 48). Ultimele minute au însemnat un sprint al devencelor, care au dus diferenţa la 11 goluri, 34-23, în ciuda faptului că pe final au fost rulate şi rezervele.

Răsplătite cu câte un inel
După un astfel de joc, aproape perfect, e greu să nu lauzi pe cineva. Portăriţele Laura Poenaru, Delia Ghilă şi Mihaela Ialomiţeanu au dat siguranţă echipei. Golgetera Cartaş (7 reuşite) a fost iar lidera la goluri, chiar dacă a fost marcată om la om mult timp. Veteranele Moise (5 goluri) şi Toth (4 goluri) au fost aproape de strălucirea de altădată. Bardac (3 goluri) a muncit în apărare şi a fost inspirată pe extremă. Stranierele Garipova (6 goluri), Mucsi (5 goluri) şi Nicolici (3 goluri) au fost mai eficiente şi mai implicate decât în alte jocuri. Şi chiar viitorul pare să sune bine, întrucât rezerva Amalia Pop a reuşit un gol pe final de meci. Marian Muntean, finanţatorul echipei devene, crede că, cheia succesului a stat în ambiţie şi dăruire şi le va oferi jucătoarelor drept cadou pentru victorie, un inel gravat cu numele clubului.
Fie ca aceste trei succese să fie doar un început şi Cetate să continue pe drumul performanţei şi să readucă Deva în cupele europene.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

o zi ago