Minerii au decis astfel să se alăture colegilor de la Mina Lonea, care au început miercuri seara un protest spontan, nemulţumiţi de faptul că nu primiseră tichetele-cadou prevăzute în contractul colectiv de muncă, deşi Sindicatul Muntele încheiase un protocol în acest sens cu administraţia CEH. O parte dintre ei a rămas peste noapte în curtea CEH, iar în cursul dimineţii de joi li s-au alăturat ortacii din schimbul întâi de la Lupeni şi Vulcan.
“Minerii sunt nemulţumiţi pentru că în data de 8 decembrie a fost semnat un protocol cu administraţia CEH referitor la acordarea unor tichete cadou până în data de 10 decembrie, în conformitate cu prevederile din contractul colectiv de muncă, dar acest lucru nu s-a întâmplat”, a declarat Vasile Păduraru, preşedintele sindicatului de la Mina Lonea.
Protestatarii au făcut un foc în curtea CEH, iar de câte ori ajunge la sediu câte un reprezentant al administraţiei aceştia huiduie şi strigă „Hoţii”, „Demisia”, Nu ne enervaţi, că o să regretaţi”, „Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi”, „Hoţii, hoţii” şi au cântat „Deschide uşa, creştine”.
Liderul minerilor de la Vulcan, Ioan Ciobotaru, a spus că minerii din schimbul patru de la Lonea care s-au blocat în subteran miercuri noapte au ieşit din mină joi, în jurul orei 7.00, în timp ce ortacii care au protestat, pe parcursul nopţii, în curtea Complexului Energetic Hunedoara au plecat acasă, fiind înlocuiţi de colegii lor din schimbul întâi.
Minerii aşteaptă să ajungă de la Deva directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Aurel Niculescu, unul din membrii echipei de conducere căruia ei îi cer demisia. Potrivit sindicaliştilor, conducerea CEH ar trebui să întocmească un program de eficientizare şi reorganizare al companiei, până la 15 decembrie.
Complexul Energetic Hunedoara cuprinde patru unităţi miniere, respectiv Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni, dar şi termocentralele Paroşeni şi Mintia. Numărul angajaţilor, mineri şi energeticieni, ajunge la aproximativ 6.700. (Mircea Crivăţ)
Investiție de 31,6 milioane de lei pe DJ 687D. În zona de agrement Cinciș s-a…
În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…
Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
Personajul de care vorbim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…