Nemulţumirile primarilor din judeţ se discută la Sinaia

Maximilian Gânju

Fie la rectificarea bugetară din vară ori prin alte măsuri luate de Guvern, primarii oraşelor din Valea Jiului ar putea primi fonduri care să-i scoată din impas. Edilii spun că sumele primite din bugetul statului pe anul acesta sunt prea mici.
Problemele ridicate de primarii social-democraţi din Valea Jiului, privind finanţarea primită pe noua lege de buget, vor fi ridicate la întrunirea grupurilor parlamentare ale PSD-UNPR, de la Sinaia, la care va participa şi liderul PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor.
Potrivit deputatului PSD, Cristian Resmeriţă (foto), la finele săptămânii trecute a fost o întrunire a organizaţiilor PSD din judeţ, unde exact această problemă a fost discutată. „Am şi avut întâlnire cu organizaţia de partid, cu Biroul Permanent în care preşedintele Laurenţiu Nistor, pentru că e atributul său şi nu al meu, a şi spus că noi avem o întrunire a grupurilor parlamentare, vineri şi sâmbătă, la Sinaia, dacă nu mă înşel şi acolo o să analizăm problema celor care într-adevăr au pierdut nişte sume”, a declarat parlamentarul PSD.
Resmeriţă mai spune că prin  noua metodă de finanţare se urmăreşte o dezvoltare a tuturor localităţilor. „Dezvoltarea trebuie să se facă echilibrat şi dacă tot am discutat de Uricani şi de Petrila, nu poţi să accepţi ca la Petrila să avem nu ştiu câte blocuri anvelopate şi la Uricani să nu fie nici unul. Să asigurăm o dezvoltare unitară. Petrila este localitatea situată pe primul loc în cele 69 din judeţul Hunedoara, ca proiecte finanţate de Ministerul Dezvoltării şi o spun ca fizician şi nu ca politician. Felicitări domnului primar, nu trebuie să se supere cineva că are mai multe proiecte, însă mă deranjează unele afirmaţii”, a explicat deputatul Cristian Resmeriţă cu referire la reacţia publică a edilului din estul Văii Jiului care s-a arătat nemulţumit şi a ameninţat cu „lacătul pe primărie”, când i se vor termina banii alocaţi de la bugetul de stat.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Comunicat de presă privind modificarea procedurilor de lucru ale Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…

4 ore ago

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ca urmare a extinderii cercetărilor în baza sesizării din oficiu a polițiștilor din Petroșani

În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…

4 ore ago

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

2 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că Asociația CORNELIUGROUP Cercetare-Inovare marchează o etapă istorică: celebrarea a 18…

2 zile ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…

2 zile ago