Categories: Sport

Ne întoarcem fără puncte din Valea Domanului

Claudiu Sav

Echipa noastră a suferit al doilea eşec la rând în campionat, după 0-1 (0-1) în Valea Domanului, împotriva celor de la ACSM Reşiţa. Reuşita care a făcut diferenţă a venit de la Haită, în finalul primei reprize, acesta marcând dintr-o lovitură liberă executată foarte bine.

Primele oportunități
Într-o atmosferă autumnală, din „decorul” căreia au lipsit, din plin, cele două galerii, cele două formaţii s-au blocat reciproc, mai bine de 15 minute, debutul de meci aducând mai degrabă o luptă „surdă” la mijloc, fără faze de poartă. Primul care a „apărut” într-un careu advers a fost Samake, care a urmărit o minge trimisă din lovitură liberă, a deviat-o cu capul, din opt metri, însă peste poartă. După minutul 20 au apărut şi primele oportunităţi la poarta gazdelor, de fiecare dată după lovituri libere executate din stânga, de Velisar. Mai întâi, Manolache nu a putut cadra mingea, din cădere, apoi câteva sec­venţe mai târziu, Câmpan a lovit pu­­ter­nic cu capul, dar Dincă a scos, spec­ta­culos, de sub bară (25). Atenţia por­tarului re­şi­ţenilor a mai fost tes­tată, două minute mai târziu, de Lehaire, al cărui şut din 16 metri a fost reţinut de por­tarul echipei cărăşene. Iar golul a venit la buturile opu­se, acolo unde Blaga a fost învins de o execuţie superbă a lui Haită, dintr-o lovitură liberă de la 18 metri – zonă centrală (41).

Foarte puțin fotbal
În primele 10 minute de la reulare, trupa lui Flavius Stoican a „produs” două şanse de gol. Mai întâi prin Haită, care a şutat puternic, din întoarcere, din marginea careului, dar Blaga a reţinut „în doi timpi”, apoi prin Chera, care a trecut uşor de doi jucători ai alb-albaştrilor, dar a şutat peste poartă, din unghi, din interiorul careului. Restul reprizei secunde a adus foarte puţin fotbal, în contextul în care gaz­dele n-au mai încercat aproape nimic în ofensivă, preferând să conserve avan­tajul de pe tabelă, în vreme ce echipa noastră n-a reuşit să fie periculoasă decât printr-un şut de la mare distanţă, expediat de Cărăruş şi care s-a dus, de puţin, pe lângă vinclu. Finalul a fost unul dominat de trageri de timp într-o parte şi lipsă de luciditate în cealaltă, astfel că suferim al doilea eşec la rând în campionat, cu acelaşi scor.
Runda viitoare, sâmbătă, 26 octom­brie primim vizita celor de la CSC Dumbrăviţa, într-un meci care va avea fluierul de start de la ora 11:00.
ACSM Reşiţa (antrenor Flavius Stoican): Dincă – Dolghi, Elton da Silva, Rimovecz – Lascu, Dudea (cpt.) (30, D. Fărăgău) (63, Bocşan), Cioiu, Chera – Haită (73, Neagu), Samake (73, Samake), Doană (73, Gurin)
Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Blaga – Pop (46, Goodnews), Lică (cpt.), Manolache, Velisar – Cărăruş – Lupu (67, Gîrbiţă), Ackovski (67, Bradu), Lehaire (76, Hergheligiu), Pîrvulescu – Câmpan (76, D. Grigore).

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Aninoasa au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…

9 ore ago

DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, PENTRU ÎNCĂLCAREA UNUI ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…

o zi ago

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

2 zile ago

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

2 zile ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

2 zile ago