Categories: Sport

Ne întoarcem cu toate punctele de la Oradea şi urcăm pe loc de play-off!

Claudiu Sav

Echipa antrenată de Florin Maxim a bifat al treilea succes la rând în campionat, după 2-1 (1-0) pe terenul celor de la FC Bihor. Cărăruş – aflat la pri­mul gol în alb-albastru – şi Mano­lache (din penalty) au marcat pentru formaţia noastră, care obţine primul succes “afară” după două eşecuri consecutive departe de casă.

A centrat din viteză
Pe un frig pătrunzător şi un vânt pu­ternic, gazdele au început mai sus jocul de pe teren propriu, iar Moga a „sem­nat” prima ocazie de gol, cu lovitură de cap din şase metri, alături. La poarta opusă, tânărul Darius Grigore a şutat, puternic, peste poartă din opt metri, după o incursiune în stânga. Flanc de pe care a venit şi deschiderea de scor: Velisar a centrat, din viteză, în careu, iar Cărăruş şi-a „deschis contul” în tricoul alb-albastru, cu o lovitură de cap im­pa­rabilă, mingea lovind şi transversala porţii bihorene (10). Au urmat apoi alte 20 de minute în care ocaziile de poartă au lipsit, doar finalul reprizei mai adu­când câte o oportunitate în fiecare careu. Mai întâi, şutul lui Gîrbiţă, tot din banda stângă, a fost respins „în doi timpi” de Accinelli, pentru ca patru mi­nute mai târziu, Lefter să iasă la rampă, cu o paradă excelentă în faţa lui Gitye, care a trimis cu capul, în colţul scurt, din careul mic, o centrare venită de pe stânga, de la Stahl.

Au apăsat pedala de accelerație
Actul secund a început cum nu se poate mai bine pentru formaţia noas­tră, care a făcut 2-0 la nici cinci minute de la reluare! Pîrvulescu a avansat în dreapta, i-a pasat în careul mic lui Vladic, care a fost faultat de nou-in­tratul Băican, iar arbitrul a indicat punc­tul cu var. De unde Manolache a trans­format, fără emoţii. Replica bihorenilor a venit aproape instantaneu, cu Cucu şi Moga în prim-plan, ambii reluând peste poarta lui Lefter, din poziţii ideale, în interval de doar două minute. Roş-albaştrii au revenit, până la urmă, în joc, dintr-un penalty inexistent dictat de centralul Porumbel, care a văzut henţ la o intervenţie cu pieptul a lui Lehaire (69). Gazdele au apăsat pedala de acceleraţie, în căutarea golului egali­za­tor şi au avut o şansă bună de a înscrie, în minutul 83, când C. Jurj a trimis, di­rect din corner, spre vinclul porţii noas­tre, dar Lefter a fost pe fază. Emoţii au mai fost doar la reluarea lui Moga, din afara careului – alături, în prelungiri, iar echipa noastră bifează al treilea succes la rând în campionat şi urcă pe loc de play-off, înaintea confruntării cu liderul FK Miercurea Ciuc, de sâmbătă, de la Hunedoara (ora 12:30).
FC Bihor Oradea (antrenor Gheorghe Ghiţ): Accinelli – C. Jurj, Gal (46, Băican), Giafer, Ban – I. Filip, Gunie (70, Chiriţoiu) – Stahl (84, Tincău), Moga, Gitye (46, Cucu) – Hora (cpt.) (78, S. Jurj)
Corvinul Hunedora (antrenor Florin Maxim): Lefter – Pîrvulescu, Lică (cpt.), Manolache, Velisar – Cărăruş, Lupu, Lehaire, D. Grigore (46, Câmpan), Gîrbiţă (62, Bradu) – Vladic (79, Hergheligiu).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

2 zile ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

3 zile ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

3 zile ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

3 zile ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

3 zile ago

DOI BĂRBAȚI CARE CONDUCEAU AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE FĂRĂ A AVEA ACEST DREPT, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…

3 zile ago