…asta, ca să folosim o terminologie dragă preşedintelui.
Mărturisesc că sunt obişnuit cu declaraţiile contradictorii, dar acum nu sunt în ceaţă, sunt într-o adevărată negură. Cred că niciodată România nu a traversat o perioadă politică atât de sfidătoare la adresa presei şi a electoratului. Trebuie să fii orbit de dragoste de Băsescu ca să nu observi ce declaraţii schizoide se fac de prin decembrie încoace. Preşedintele nu a ştiut că e criză, nici chiar avertizat de Tăriceanu, care o fi făcut şi acte populiste, dar la majorarea aia de 50 la sută a spus pas! Apoi, Băsescu şi-a amintit că e criză şi că nu poate încuraja nici un fel de majorări. Apoi s-a anunţat, nu mai departe de acum vreo trei săptămâni, că, cică am fi ajuns în punctul de minim al crizei şi de aici mai avem o singură opţiune, urcuşul. Chiar am întrebat doi lideri politici, dintre care unul expert în economie, Dan Radu Ruşanu, dacă e adevărat. Mărturisesc că aş fi vrut să spună că da, am trecut greul. A spus însă că nu, că greul nu a fost trecut. Mărturisesc că m-am gândit că poate o face doar din considerente electorale, Dan Ruşanu fiind liberal, în opoziţie deci cu duetul PSD – PDL. M-aş fi bucurat ca viitorul să nu-i confirme spusele. Au trecut însă, cum spuneam, mai puţin de trei săptămâni şi confirmarea a venit de la vârf, de la acelaşi Băsescu, ce ne-a informat că e criză mare, că greul abia va veni, că poate nu vor fi bani de salarii şi alte chestii din astea catastrofice, numai bune de băgat în sperieţi credulii. Panică! Ceea ce e mai rău chiar şi pe o navă, unde panica poate face mai rău decât un accident în sine, preşedintele ar trebui să ştie asta. E ca şi cum proprietarul unui vas se substituie căpitanului, făcând abstracţie de calificarea acestuia, şi sperie pasagerii sub privirile îngrozite ale căpitanului. În loc să menţină ordinea pe vas, proprietarul creează un haos imens, în care toţi fug înnebuniţi, încurcând activitatea celor care ar trebui să conducă vasul. Dacă analogia nu a fost clară, îmi cer scuze. Dar, parcă ţara are guvern, iar căpitanul guvernului tăcea chitic. Câţi căpitani conduc vasul ăsta? E el în derivă?

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

13 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

13 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

13 ore ago