Naţionalismul de gumilastic

Scandalul iscat în PRM în ultimele săptămâni nu face altceva decât să confirme faptul că, în România, până şi naţionalismul a fost transformat în circ de proastă calitate. Teoretic, acum, la noi, ar exista două formaţiuni politice naţionaliste: PRM şi Partidul Naţionalist, aripa politică a mişcării Noua Dreaptă, care încă aşteaptă să-i fie aprobată înscrierea în rândul partidelor româneşti. Cum despre Partidul Naţionalist nu putem vorbi, încă, rămâne PRM.
Formaţiunea condusă de Corneliu Vadim Tudor a demonstrat, de-a lungul timpului, mai puţin pragmatism politic şi mult mai mult circ ieftin scos din declaraţii violente şi atitudini belicoase. Fractura dureroasă ce pare să năruie şi ce a mai rămas în picioare din fostul PRM ce ţinea un electorat stabil, era inevitabilă, în condiţiile în care „tribunul” a amestecat politica serioasă cu decizii care de care mai hazlii, de la promovarea pipiţelor îndoielnice către funcţii onorabile, până la intrarea sa în jocul grosier al analfabetismului media. E greu de dat un pronostic privind viitorul PRM, singura certitudine fiind că acest scandal scade vertiginos şansele partidului la o redresare care să conteze la viitoarele alegeri.
În fapt, naţionalismul românesc a fost deturnat către un soi de anarhie patologică, ale cărei raţiuni nu se regăsesc în spiritul naţional, ci în promovarea de şabloane de limbaj croite după discursurile altor vremi, în limitele unei utopii politice.
Existenţa unui partid naţionalist poate fi confirmată doar de un segment electoral constant, dur, de obicei fructificând efectele negative ale internaţionalismului, cosmopolitismului şi economiei supra-naţionale. Naţionalismul francez, de exemplu, promovat de partidul lui Le Pen, şi-a menţinut electoratul şi forţa politică, în ciuda presiunilor, dar excentricităţile fostului lider au fost îmbrăcate într-o politică determinată. La noi, PRM a făcut figură distinctă, dar a şi acceptat tot felul de compromisuri, mai ales prin oamenii ai săi, iar Vadim Tudor a fost tranşant în atitudini doar atunci când nu avea ce câştiga sau pierde. Partea de grijă naţională a rămas, în PRM, mai mult pe hârtie, iar asta a mutat naţionalismul partidului şi naţionalismul românesc către suspectă şi ignobilă elasticitate politică.