Natalia Intotero, vicepreşedinte al PSD

Sorina Popa

Aşa cum era de aşteptat, la Congresul PSD din 10 martie 2018, lucrurile au mers ca unse pentru candidaţii la posturile de conducere. E adevărat, Liviu Dragnea nu şi-a pus mandatul pe masă, însă el a primit reconfirmarea pentru funcţia de lider al partidului, având în vedere reacţia sălii cu peste 4.000 de delegaţi.
Premierul, nr. 2 în partid
În aceste condiţii, cu mici devieri de la temă, provocate de Ecaterina Andronescu şi Nicolae Bănicioiu, rezultatele votului nu au produs nici o surpriză. Astfel, judeţul Hunedoara are un vicepreşedinte la nivel naţional, în persoana ministrului Natalia Intotero (foto). Premierul Viorica Dăncilă a fost votată numărul doi în partid, iar Marian Neacşu a fost ales secretar general. Votul a fost lipsit de emoţii, având în vedere că în mai toate regiunile au candidat doar doi social-democraţi, câte funcţii şi sunt. Pentru funcţiile de vicepreşedinţi pe Regiunea Bucureşti-Ilfov au fost aleşi primarul Capitalei, Gabriela Firea, şi primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă. Regiunea Nord-Est (Bacău, Botoşani, Vaslui, Iaşi, Neamţ, Suceava): Doina Fedorovici (PSD Botoşani) şi Gabriel Vlase (PSD Bacău). Regiunea Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea, Tulcea): Mirela Furtună (PSD Tulcea) şi Marian Oprişan (PSD Vrancea). Regiunea Sud (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman): Carmen Dan – PSD Teleorman (pe locurile alocate femeilor) şi Adrian Ţuţuianu – PSD Dâmboviţa. Regiunea Sud-Vest (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea): Lia Olguţa Vasilescu (PSD Dolj) şi Paul Stănescu (PSD Olt). Regiunea Vest (Arad, Caraş Severin, Hunedoara, Timiş): Natalia Intotero (PSD Hunedoara) şi Mihai Fifor (PSD Arad). Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj): Doina Pană (PSD Bistriţa-Năsăud) şi Gabriel Zetea (PSD Maramureş). Regiunea Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu): Roxana Mînzatu (PSD Braşov) şi Bogdan Trif (PSD Sibiu).
Nouă femei în conducere
„Mă bucură şi mă onorează deopotrivă încrederea acordată de colegii mei, care mi-au dat votul lor pentru funcţia de vicepreşedinte Regiunea Vest. De altfel, alegerea a nouă femei în conducerea PSD spune multe despre evoluţia noastră. Rolul nostru, al femeilor din PSD, dincolo de răspunderea publică şi obligaţii, este să generăm echilibru. Implicarea noastră, a femeilor, înseamnă un plus de echilibru, mai multă creativitate, onestitate şi o atitudine nonconflictuală orientată spre găsirea de soluţii. Le doresc succes tuturor colegilor mei!”, a scris ministrul Natalia Intotero pe pagina sa de Facebook după Congresul partidului.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • O conducere mamut, care va îngreuna activitatea de partid. Natalița noastră este pe val, dar timpul coace cireșele.

  • Care reconfirmare a lui Dragnea? Nu și-a scos funcția la bătaie,a stat ca un laș la adăpost,parcă a fost Congresul PCR când erau candidați unici și se vota după indicațiile primite.Reacția sălii,să fim serioși,de când este un mod de reconfirmare uralele haitei aduse doar să aplaude,nu am crezut că se va repeta istoria în România după doar 27 de ani.Trist , foarte trist,chiar jalnic.

  • pentru FAne , sunt 28 ani si 3 luni, nu 27 ani de la lovitura de stat din dec.1989.
    pentru psd care este fdsn sau fsn sau pcr sau comunism.
    jos comunismul din Romania!tara arata jalnic si astia vor functii in partidul comunist roman!

Recent Posts

Pompierii Detașamentului Deva au intervenit, în această seară, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism aflat pe DN 7, între Deva și Simeria

La sosirea echipajului de stingere, autovehiculul se afla parțial pe partea carosabilă, dar nu exista…

4 ore ago

Top 4 lucruri de știut despre plata taxelor la pariuri

Industria pariurilor sportive reprezintă una dintre cele mai importante surse de venit pentru bugetul de…

7 ore ago

Bulina albă

Jenica Stanci - jurist de profesie Pentru că a fost aleasă pentru postul de viceprimar…

7 ore ago

Bulina neagră

Lucian V., din Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune.

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cer oamenilor să strân­gă cureaua, să a­chite dări astronomice iar ei încasează cu ze­ce mâini.…

7 ore ago

Secțiunea Margina-Holdea, din Autostrada Lugoj-Deva, gata în acest an

Secţiunea Margina - Holdea de pe auto­strada Lugoj - Deva (A1) a atins un stadiu…

7 ore ago