În perioada 2-8 noiembrie, Interact Club Deva a organizat mai multe evenimente cu ocazia împlinirii a 53 de ani de la înfiinţarea primului club Interact din lume. Una dintre manifestările dedicate acestei aniversări a fost concursul intitulat „Talent Show”, care a avut loc vineri, 6 noiembrie, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva.
În competiţie s-au înscris nouă concurenţi, fiecare având la dispoziţie şapte minute pentru prestaţia scenică. Aceştia au trebuit să convingă juriul format din specialişti în divertisment că merită să câştige marele premiu, constând în participarea la faza naţională a concursului de la Râmnicu Vâlcea.
Cei nouă concurenţi, elevi de la şcolile din judeţ, au cântat melodii celebre din repertoriul naţional şi internaţional, iar un singur băiat a făcut beat-box. Căştigătoarea competiţiei de talente a fost desemnată Alexandra Tudorache (foto), elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria” din Deva.
Pe parcursul „Săptămânii Interact”, membrii clubului au mai organizat o acţiune denumită „Selfloving”, care se referă la intervievarea persoanelor doritoare de a-şi exprima calităţile şi defectele, un training la care a participat un specialist în discursuri publice şi o dezbatere pe tema oraşului natal al participanţilor. Ciclul manifestărilor s-a încheiat sâmbătă cu concursul „Hearthstone”, un joc de strategie iubit în rândul tinerilor.
Colegii noștri, plutonier Curtean-Kristof Petru Cristian, de la ISU Hunedoara, Detașamentul de pompieri Petroșani și…
Circ la post din regiunea cu lămpașe, după ce un angajat a avut tupeul să-și…
Radu Matei, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…
B. Maria din Petrila Pentru că a fost trimisă în judecată pentru lovire și alte…
Dezvoltarea relaţiilor economice şi instituţionale dintre judeţul Hunedoara şi parteneri din India a fost discutată,…
Magdalena Șerban Colectarea separată a textilelor post-consum a devenit obligatorie la nivelul UE, inclusiv în…