Mult aşteptatul Moş Crăciun, cel care bate la toate uşile unde sunt copii cuminţi şi silitori, a vizitat ieri şi Colegiul Naţional Sportiv Cetate Deva. După un drum greu pe care l-a făcut cu maşina proprie, el a intrat pe geam în sala de festivităţi, tocmai când se desfăşura tradiţionala serbare care marchează sărbătorile de iarnă.
Întâmpinat cu bucurie, aplauze şi chiar lacrimi în ochii celor din clasele pregătitoare, Moşul iubit a venit cu desagul plin şi a avut de grijă să dăruiască fiecărui elev un dar… dulce. Iar cei mici, gimnaste, atleţi sau de la alte discipline sportive, au colindat, au cântat şi s-au bucurat împreună cu invitatul lor.
Iar bilanţul acestui an la CNS Cetate Deva este unul remarcabil. Un număr de 51 de elevi sportivi au obţinut în anul competiţional oficial, naţional şi internaţional, 44 medalii de aur sau titluri de campion naţional, 38 medalii de argint sau vicecampion naţional, 53 de medalii de bronz! La acestea se adaugă alte sute de medalii obţinute de alte zeci de elevi sportivi la cupe, turnee interne sau cu participare internaţională!
La final, Moşul, grăbit să meargă la alţi copii, le-a urat sportivilor să fie la fel de silitori, să muncească la fel de bine şi în 2019, ca să fie mereu pe primul loc la toate competiţiile. (N. Gavrea)
Doi fruntași ai turnătoriilor din vremea fostului regim au ajuns la concluzia că experiența lor…
Toma Coconea, parapantist din Petroșani Pentru că va participa la una dintre cele mai dure…
Ștefan C. Pentru că este acuzat și judecat de comiterea infracțiunilor de purtare abuzivă și…
Condamnat, în urma contopirii cu o altă pedeapsă, la aproape 3 ani de închisoare cu…
Magdalena Șerban Înregistrarea proprietăților în cadastru și cartea funciară rămâne, pentru mulți proprietari din mediul…
Magdalena Șerban La Răchitova, majorările de dări locale, situate între 70-100%, nu au fost dorite…