Categories: ComunitateFlash

Monument dedicat sfintei minerilor, la Petroşani

O statuie reprezentând-o pe Sfânta Varvara, protectoarea minerilor, cât şi a comunităţii Petroşaniului, a fost amplasată ieri, chiar în ziua când este prăznuită sfânta, într-o intersecţie din centrul municipiului Petroşani.

Monumentul este unic şi a fost realizat de o asociaţie catolică în parteneriat cu Primăria municipiului Petroşani. La evenimentul deosebit de important pentru comunitatea din Valea Jiului au participat şi ambasadorul Ungariei, prefectul judeţului, Fabius Kiszely, şi sute de localnici de diferite confesiuni, de la ortodocşi, de la catolici şi de la alte rituri. Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, a ţinut să evidenţieze faptul că în cea mai mare localitate a Văii Jiului, înţelegerea între etnii şi confesiuni a fost liantul care a ţinut unită comunitatea de mai bine de 150 de ani.
Statuia ce o reprezintă pe sfântă, cu o înălţime de circa doi metri, a fost amplasată pe un soclu impunător ce reprezintă un lămpaş folosit odinioară de mineri în subteran. Statuia a fost amplasată în sensul giratoriu din faţa Bisericii Catolice Petroşani, cu faţa către Biserica Ortodoxă Sf. Treime, dat fiind faptul că în minele de cărbune au trudit de-a lungul timpului atât ortodocşi, cât şi catolici. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Domnilor ziaristi stiti ca soclul statui a costat primaria din petrosani aproape 7miliarde,oare pe ce sau dus acesti bani?,dar ziristi din Petrosani stiu acest lucru dar nici unul nu a scris oare pe ce sau dat acesti bani pe un soclu care a fost realizat in doua zile ,pe care scrie sfinta BARBARA.intrebatil pe Primarul RITI pe ce a dat acesti bani, daca sunteti ziaristi adevarati.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Criza, scumpirile, in­flația i-au cam băgat în sperieți pe unii. Așa că, sătul de drumurile…

17 ore ago

Bulina albă

Lucian Rus, primarul municipiului Deva Pentru că evenimentul dedicat Nadiei Comăneci a fost organizat impecabil.

17 ore ago

Bulina neagră

D.B., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuena de furt…

17 ore ago

Medic nou la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu

Magdalena Șerban Venirea de medici noi într-un sistem sa­nitar este esențială pentru dez­vol­tarea acestuia, aducând…

17 ore ago

Citești și câștigi!, la a XII-a ediție

Concursul județean de cultură ge­nerală „Citești și câștigi!” a ajuns la cea de-a XII-a ediție.…

17 ore ago

Cum va sta Vorța cu banii în 2026?

Magdalena Șerban Primarul din Vorța nu se plânge, dar nici ușor nu îi este. Va…

17 ore ago