Categories: Comunitate

Monitor performant pentru Pediatria din Deva

Ieri, la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva a fost dat în folosinţă un Monitor IM 60 cu imprimantă şi accesorii (în valoare de peste 15.000 de lei), achiziţionat din fondurile strânse în urma acţiunilor caritabile realizate de Rotary Club Deva Castrum. Acesta este foarte util în cazurile cu probleme mari de boală.
“Este un monitor performant, de care am avut nevoie de mult timp. Aveam unul, însă foarte vechi şi nu ne prea ajuta. Monitorizează pulsul, temperatura, tensiunea, frecvenţa respiratorie şi saturaţia în oxigen. Există senzori care ne avertizează atunci când parametrii se modifică înspre rău, personalul medical urmând să ia măsurile care se impun. Nu avem cronici aici, foarte rar se întâmplă asta, dar ne confruntăm cu bolile acute, de sezon. Iarna, de exemplu, sunt virozele, iar vara,  gastroenterocolitele. Sunt 45 de paturi pentru copii, iar două au fost alocate internărilor de zi. Momentan, sunt internaţi 25 de copii. Mulţumim celor de la Rotary Club Deva Castrum pentru implicare şi îi asigurăm de toată aprecierea noastră”, a afirmat şeful Secţiei Pediatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, dr. Mihaela Paul.
Trebuie spus că programul de sprijin a inclus până acum un bal caritabil de colectare de fonduri, ce a avut loc în luna noiembrie 2016 şi un  concert caritabil de Crăciun, în cadrul căruia s-a oferit un CEC de 25.000 de lei, bani strânşi din cele două acţiuni. Din suma respectivă s-a achiziţionat monitorul şi vor urma şi alte investiţii.   “Mai sunt în curs de achiziţionare 10 frigidere de care vor beneficia pacienţii şi însoţitorii pe perioada internării şi mai vizăm şi un EKG special pentru copii. În acest sens, vineri, 9 iunie, vom organiza un nou bal caritabil, ce îl are ca oaspete pe cunoscutul interpret Cezar Ouatu. Invit să se implice activ şi alţi reprezentanţi ai comunităţii, astfel încât să mai facem încă un pas important pentru Pediatria din Deva”, a declarat Iulius Firczak, preşedintele Clubului Rotary Deva Castrum şi totodată, preşedintele Uniunii Culturale a Rutenilor din România, minoritate naţională pe care o reprezintă ca deputat în Parlamentul României. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

16 ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

21 de ore ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

21 de ore ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

22 de ore ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

23 de ore ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

23 de ore ago