Categories: Editorial

Monica Ridzi în faţa demisiei

După cum evolueză lucrurile până acum, se pare că nu peste mult timp hunedoreanca Monica Iacob Ridzi, titulara portofoliului de ministru al Tineretului şi Sportului, ori va fi obligată să-şi dea demisia, ori va fi demisă din funcţie.
Spunem asta, deoarece presiunile asupra ministrului Ridzi nu scad deloc în intensitate, ci dimpotrivă, sunt parcă tot mai puternice, pe măsură ce ies la iveală noi amănunte legate de modul în care MTS  a cheltuit cei 600.000 de euro cu prilejul Zilei Tineretului. Presiuni din parte presei, acest dulău de pază al societăţii, care a prins-o în fălci pe ministresa cea înfigăreaţă şi n-o mai lasă, până n-o hărtăneşte de tot. Presiuni din partea politicienilor din cele trei partide parlamentare – PSD, PNL, UDMR – care şi-au dat seamă că “Scandalul Ridzi” este un foarte bun prilej de a mai plasa în contul PDL şi al preşedintelui Băsescu, câteva bile negre.
Până ieri, cei din PDL, inclusiv Emil Boc, şeful ministresei Ridzi atât pe linie de partid, cât şi în guvern, i-au luat apărarea, declarând că până la dovedirea vinovăţiei acesteia, nu se pune problema ca Monica Ridzi să-şi dea demisia sau să fie demisă. Ieri, însă, Radu Berceanu, vicepreşedinte al PDL, ministrul Transporturilor, una din vocile cele mai puternice din partidul respectiv, a declarat la un post de televiziune că poate ar fi mai bine pentru Monica Ridzi şi pentru partid, ca ea să-şi dea demisia din funcţia de ministru. Deci, este primul semnal public, venit din PDL şi Guvern, prin care i se sugerează ministrului Monica Ridzi că ar fi bine să demisioneze din funcţie, ca să nu-l pună pe preşedintele Băsescu în situaţia de a o demite.
Nu trebuie să fi prea deştept ca să-ţi dai seama că – vorba tragicului erou shakespearian, Hamlet – “ceva este putred în Danemarca”. Este clar că ceva este putred în ce priveşte cheltuirea de către ministerul condus de Monica Iacob Ridzi a celor 600.000 de euro, cu manifestările din 2 iunie. Nu ştim dacă în final se va putea dovedi acest lucru, dar suspiciunea că o mare parte din aceşti bani au fost, de fapt, destinaţi să finanţeze campania electorală a “independentei” EBA şi a PDL este cât se poate de justificată.
Aşa că, dacă “Scandalul Ridzi” nu se estompează, şi va continua cu aceeaşi intensitate, iar specialiştii în diversiuni din zona PDL sau din cea prezidenţială nu vor reuşi să declanşeze rapid un alt scandal de proporţii – gen arestarea lui Gigi Becali – care să deturneze atenţia publică de la acest scandal, atunci mai mult ca sigur că ministrul Monica Ridzi îşi va pierde postul.
MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN SIMERIA, PRINS ÎN FLAGRANT DELICT LA VOLAN, FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…

8 ore ago

ADOLESCENTĂ REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI, BĂNUITĂ DE COMIETREA INFRACȚIUNII DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

2 zile ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

2 zile ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

2 zile ago

Decizia finală în dosarul tânărului șantajat de iubitul homosexual

Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…

2 zile ago