Moloţ, susţinut de Crin Antonescu

Nicolle Ebner

Venit, miercuri, la Deva, să tranşeze conflictul dintre liberalii hunedoreni, preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi-a exprimat, ieri, într-o conferinţă de presă, poziţia sa şi a conducerii partidului, referitoare la acest conflict şi la persoanele implicate.

„Nu mai merge cu jumătăţi de măsură”

Chiar dacă este prieten cu Mircia Muntean şi îl respectă pentru ceea ce a făcut pentru partid, a declarat Crin Antonescu, el nu poate trece cu vederea deciziile şi acţiunile primarului din ultimele luni. „Este inacceptabil ca funcţia de viceprimar să revină celor de la PDL, atâta timp cât avem puterea de a decide soarta în Consiliul Local Deva. Între noi şi PDL este un război politic, unul care nu este deloc de conjunctură, şi care se va încheia odată cu ieşirea PDL de la guvernare. Pentru noi, în acest moment, este inacceptabil ca postul de viceprimar să fie al PDL. Eu, personal, conducerea partidului, i-am cerut lui Mircia Muntean să opereze schimbarea necesară. Nu este o cerinţă, nici o rugăminte, este un mandat politic. Nu mai merge cu jumătăţi de măsură. Suntem categoric hotărâţi să punem capăt acestei situaţii, într-un fel sau altul, cu pierderi cât mai mici”, a afirmat Crin Antonescu, în conferinţa de presă de la Deva. La rândul său, Mircea Ioan Moloţ (foto) a declarat că este convins că PNL va recâştiga postul de viceprimar în municipiul Deva, după care conflictul se va stinge.

Legitimitate fără dubii

Delegaţia Permanentă Teritorială începută miercuri seara, în jurul orei 20.00, a durat mai bine de cinci ore, discuţiile „pasionale” încheindu-se după ora 1.00 noaptea. Prin declaraţiile sale, Crin Antonescu a reconfirmat legitimitatea actualei conduceri a filialei judeţene a PNL şi a faptului că Mircea Ioan Moloţ este preşedintele legitim al organizaţiei judeţene liberale. „Nu există nici un fel de dubiu asupra legitimităţii noii conduceri a filialei PNL Hunedoara, aleasă în data de 6 februarie. Biroul Permanent Central (BPC) al partidului a validat rezultatul, Mircea Ioan Moloţ este preşedinte pe deplin legitim, avem încredere în el şi va avea în noi un sprijin deplin pentru alegerile din 2012”, a mai declarat Crin Antonescu. Cât despre acuzaţiile potrivit cărora Moloţ ar fi fost informator al Securităţii, preşedintele PNL afirmă că: „nu există cazul Moloţ! De vreme ce, la alegerile din 2008, l-am susţinut cu toţii, inclusiv Mircia Muntean, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, nu avem nici un fel de dubii asupra preşedintelui. Activitatea lui Mircea Ioan Moloţ ne face cinste şi este un om cu care vom ieşi la luptă şi la alegerile din 2012”.

Nu s-a pus problema excluderii, numai că…

La finalul declaraţiilor, Crin Antonescu a făcut apel la unitate, apreciind calităţile şi valoarea ambilor protagonişti ai conflictului, dar şi importanţa filialei judeţene PNL Hunedoara, una dintre cele mai bune şi mai puternice din ţară, „o construcţie temeinică, pe care conducerea centrală a PNL nu va accepta să fie distrusă”, după cum s-a exprimat preşedintele liberal. Întrebat dacă s-a pus în discuţie excluderea lui Mircia Muntean din partid, Antonescu a negat, numai că, „suntem într-o perioadă de război, ca atare, acţionăm în consecinţă”.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Mircica, acum nu demult ti-am zis ca e Game Over! Ti-a ziso un om de bun simt adica Crin Antonescu miecuri seara cand v-ati intalnit la Deva. Nu pricepi nimic Mircica, dupa 20 de ani de facut "politica". Esti istorie pentru Deva.

  • MOLOT ptr interesele tale sal pui inapoi pe Oancea ai sa pierzi pe Ramascanu si pe Nistor SAU NU TE INTERESEAZA ,,VALEA JIULUI,,

  • Mircia Muntean este istorie pentru Deva dar o istorie neagra . Locul lui este alaturi de mentorul sau CRISTI ANGHEL fostul primar al orasului Baia Mare ( la BARCEA )

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că, de curând, o duduie a reușit să îi fenteze pe doi…

16 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan Pentru că a oferit comunității și turiștilor un eveniment unic,…

17 ore ago

Bulina neagră

N.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de furt calificat.  

17 ore ago

Scaune aruncate, pumni și jerbă de flori, toate într-un scandal în centrul Devei

Scandal în centrul Devei! Admi­nis­tratorul public al Primăriei Deva, Ciprian Luca, a fost atacat de…

17 ore ago

Stagiu Național de Formare și Reconfirmare al Unităților Canine Salvamont

În perioada 2-10 martie, a avut loc Stagiul Național de Formare și Re­con­firmare al Unităților…

17 ore ago

Răchitova, în luna martie 2026: reabilitări, modernizări și lemn de foc

Magdalena Șerban Primăvara dă tonul lucrărilor la nivel de UAT-uri. Unele sunt la linia de…

17 ore ago