Moloț & compania ținuți sub control judiciar de procurorii DNA

    Procurorii din cadrul DNA – Serivicul Teritorial Alba Iulia au dispus prelungirea controlului judiciar pentru Mircea Moloț, Tiberiu Balint, Robertto Venter, Emanoil Milică Pup și Vasile Axinte, începând de astăzi 4 septembrie până în data de 3 noiembrie.

Nu au voie să plece din țară

Potrivit informațiilor furnizate de Biroul de presă al DNA, pe perioada controlului judiciar cei cinci inculpați vor avea de respectat anumite interdicții impuse de procurori. Lui Mircea Moloț oamenii legii i-au interzis să depășească limita teritorială a României, el putând-o face doar  cu încuviințarea organului judiciar. De asemenea, el nu are voie să se apropie de ceilalți participanți la comiterea infracțiunilor, de martori, sau experți și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nici o cale, cu excepția fiicei sale.

Pentru Tiberiu Balint restricțiile impuse de procurori sunt similare cu cele impuse fostului șef al administrației județene. În plus, acesta nu are voie să exercite vreo activitate în cadrul unei anumite societăți comerciale, având posibilitatea de a solicita doar relații scrise de la această societate, care vor fi prezentate în termen de cinci zile și organului de urmărire penală, inclusiv răspunsurile primite.

În cazul lui Vasile Axinte, pe lângă interdicțiile impuse primilor doi inculpați, oamenii legii i-au interzis să participe prin societățile la care are putere de decizie la încheierea, modificarea, stingerea sau executare unor contracte cu Consiliul Județean Hunedoara.        Nici Emanoil Milică Pup și Robertto Venter nu pot părăsi țara fără acordul organului judiciar și nici nu pot desfășura activități în cadrul anumitor societăți comerciale, luate în vizor de oamenii legii.

Riscă să ajungă după gratii

”Se atrage atenţia inculpaților  Mircea Moloț, Tiberiu Balint, Emanoil Milică Pup, Robertto Venter și Vasile Axinte că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, arată procurorii DNA. Dispoziția de menținere a controlului judiciar dată de Parchetul anticorupție nu este definitivă, putând fi atacată în instanță. (Natalia Bumbac)

 

 

 

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Um­blă vorba prin ca­pitala…

12 ore ago

Bulina neagră

Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.  

12 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…

12 ore ago

Stop Construcțiilor! Noul Cod al Urbanismului blochează șantierele din țară. Arhitectul Dumitru Armășescu: Până nu se face o corectură, nu se mai poate construi nimic

Intrarea în vigoare a noului Cod al a­me­najării teritoriului, urbanismului și cons­truc­țiilor (Legea nr. 169/2026)…

12 ore ago

Prima condamnare pentru fraudă la vot din județul Hunedoara. Ce pedeapsă a primit o pensionară din Hațeg

O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit pri­ma persoană…

12 ore ago

Eleve de clasa a V-a din Orăștie, anchetate după ce au transmis live pe TikTok în timpul orelor de curs

Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…

12 ore ago