Categories: Actualitate

Modificări legislative benefice pentru contribuabili

Cristina Ghenea
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) are veşti bune pentru contribuabili. Lucian Heiuş (foto), directorul DGFP Hunedoara, a arătat, ieri, într-o conferinţă de presă, care sunt principalele modificări introduse în Codul fiscal şi în Codul de procedură fiscală.
În urma acestor modificări, firmele se vor putea bucura, printre altele, şi de posibilitatea de a scăpa de toate penalităţile pe care le-au acumulat. Acest lucru poate fi posibil dacă societatea îşi achită până la sfârşitul anului toate obligaţiile pe care le are. De altfel, dacă firma plăteşte datoriile până la jumătatea anului 2012, atunci aceasta va fi scutită de 50 la sută din valoarea totală a penalităţilor. O altă modificare benefică pentru contribuabili se referă la ordinea de stingere a obligaţiilor. Potrivit directorului DGFP Hunedoara, începând de luna viitoare, în momentul în care un contribuabil achită o parte din datorie, se vor stinge, prima dată, debitele şi doar apoi se va trece la penalităţi şi majorări. „Prin această modificare, se urmăreşte reducerea datoriilor pe care le au firmele către bugetul de stat. Stingându-se debitele, penalităţile nu mai au la ce să se calculeze şi astfel, vor rămâne îngheţate, urmând să fie achitate pe parcurs”, a declarat Lucian Heiuş.
Acesta a mai punctat şi faptul că firmele care au până la trei angajaţi şi o cifră de afaceri de 100.000 de euro pot depune trimestrial Declaraţiile 112, adică doar de patru ori pe an. „Din totalul angajatorilor din judeţul Hunedoara, 42,3 la sută vor beneficia de această prevedere, adică 3.319 de angajatori, persoane fizice şi juridice”, a precizat directorul DGFP Hunedoara.
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

2 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

2 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

3 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

3 zile ago