Categories: Sport

Modificări în regulamentul pentru Liga a III-a de fotbal

Pe lângă modificările aduse numărului de înlocuiri permise şi de jucători pe banca de rezerve pe durata unui meci, cât şi schimbările aduse ”Regulamentului privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal”, Federaţia Română de Fotbal a adoptat şi măsuri care privesc echipele din Liga 3.

Comitetul de Urgenţă întrunit joi, 21 mai, a decis prelungirea termenului de depunere a documentelor necesare procesului de certificare pentru participarea în Liga 3, ediţia 2020/2021, precum şi modificarea modalităţii de depunere a respectivelor documente. Aceste schimbări se produc în urma efectelor pandemiei cu COVID-19 la nivelul fotbalului românesc.
Cluburile care vor trebui şi vor dori să participe în noul sezon al campionatului Liga 3, ediţia 2020/2021, trebuie să transmită documentele pentru dosarul de certificare în perioada 1-5 iunie 2020, prin poştă sau curier.
Acesta este primul sezon de Liga 3 în care FRF vrea certificarea cluburilor, astfel, fiind unul de tranziţie, nu se vor aplica sancţiuni sportive, ca de exemplu neprimirea în campionat, în cazul în care se constată că nu se întrunesc condiţiile de participare, ci se acordă ”doar sancţiuni financiare”.
Liga 3 sezonul 2020/2021 va fi astfel configurată în 5 serii de câte 18 echipe, prin completarea cu 3 formaţii retrogradate din Liga 2 (două formaţii s-au retras deja pe parcursul sezonului din această competiţie).
Prin excepţie de la prevederile art. 18 alin 1 lit. a din ROAF, locurile vacante în Liga 3 (maximum 7 locuri) vor fi completate cu cel mai bine clasate echipe de pe locul 2 în mini-grupele participante la barajul de promovare în Liga 3.
În situaţia în care există mai mult de 7 locuri vacante în Liga 3, locurile vacante rămase ulterior aplicării criteriului de mai sus vor fi completate în ordine, în conformitate cu prevederile art. 19.9 din ROAF, iar dacă şi ulterior aplicării prevederilor din ROAF rămân locuri vacante, acestea vor fi ocupate prin aplicarea în continuare a dispoziţiilor din prezenta decizie, respectiv cu echipele situate pe locul 2 în mini-grupele participante la barajul de promovare în Liga 3.
Dacă o echipă situată pe locul 1 într-o mini-grupă în urma barajului de promovare în Liga 3 nu se înscrie în competiţie, nu îndeplineşte condiţiile de participare sau se retrage înainte de începerea competiţiei Liga 3 sezonul 2020/2021, locul vacant astfel apărut va fi completat cu echipa situată pe locul 2 în mini-grupa respectivă. (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

14 ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

o zi ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

o zi ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

o zi ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

o zi ago