Categories: Sport

Noutăţi de la AJF Hunedoara

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara a comunicat în teritoriu, că a demarat acţiunea de asigurare a vizelor pentru echipele care activează în competiţiile din ligile pe care le organizează.

Conform AJF Hunedoara, delegaţii echipelor se vor prezenta cu carnetele de legitimare, cu contractele jucătorilor non amatori, acolo unde este cazul, şi cu tabele cu jucătorii. Aceste tabele se pot descărca de pe site-ul AJF Hunedoara, iar cei care se ocupă cu completarea taberelor sunt rugaţi să nu uite să treacă, obligatoriu, în rubrica specificată, CNP-ul jucătorilor. Pentru echipele care au datorii la AJF Hunedoara nu se vor aplica vize pe carnete, şi, în plus, acestea nu vor putea face legitimări sau transferuri.
Pentru că Federaţia Română de Fotbal a introdus o nouă competiţie, Liga Elitelor U 15 (juniori C născuţi 2004 – 2005), în anul competiţional 2018 – 2019, AJF Hunedoara anunţă echipele interesate să participe la Campionatul judeţean al juniorilor C, că noul sezon al juniorilor C se va desfăşura astfel:
– etapă preliminară în perioada 20 august – 13 octombrie 2018 pe două sau trei grupe, distribuirea echipelor în aceste grupe urmând a se face pe criterii geografice;
– câştigătoarele grupelor se vor califica la faza naţională a Ligii Elitelor U 15 şi vor participa exclusiv la această competiţie.
– campionat regulat între 20 octombrie 2018 – 25 mai 2019 cu celelalte echipe.
Regulamentul competiţiei se găseşte pe portalul www.frf.ro la secţiunea statute şi regulamente.
AJF Hunedoara a mai comunicat că termenul limită de înscriere în campionatele judeţene ediţia 2018 – 2019 este 31.07.2018.
Pentru înscriere sunt necesare următoarele documente:
– Formular de actualizare date – care va cuprinde şi număr de telefon de contact, e-mail, nr. de fax pentru corespondenţă, adresa;
– Cerere de înscriere în campionat
– Completarea dosarelor de afiliere
– Procesul verbal de omologare al terenului
– Echipele care au datorii neachitate la AJF Hunedoara nu vor fi înscrise în noua ediţie de campionat
– Formularul pentru fiecare jucător de prelucrare a datelor cu caracter personal.
Aceste acte pot fi aduse la sediul AJF Hunedoara. (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

În urma precipitațiilor abundente din această seară, mai multe gospodării de pe aleea Moților din municipiul Orăștie au fost inundate.

Pompierii intervin în aceste momente pentru evacuarea apei din curți și din anexele afectate.

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că la un departament de la o instituție de stat se muncește,…

19 ore ago

Președintele Laurențiu Nistor: Construcția noii creșe din Petroșani, un sprijin real pentru părinți

Și Petroșaniul are o creșă nou, realizată prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Condiții…

19 ore ago

Bulina albă

Ovidiu David Giorgiuți, absolvent al Colegiului Național „Decebal” Pentru că a obținut, după contestații, media…

19 ore ago

Bulina neagră

Florin T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de…

19 ore ago

Șocant! A amenințat că obligă o copilă de 9 ani să se prostitueze după ce-i omoară mama

Incidentul teribil a avut loc în Țara Hațegului, unde o mamă a fost bă­tută și…

19 ore ago