Această iniţiativă legislativă îşi propunea doar să restabilească printr-o soluţie echitabilă raportul dintre munca şi răspunderea pe care un primar şi le asumă prin preluarea funcţiei şi un salariu decent. De asemenea, legea era şi o recunoaştere a rolului important şi decisiv pe care conducătorul urbei îl are pentru buna gestionare a intereselor comunităţii locale.
Toate partidele au înţeles de ce aceste modificări în Statutul aleşilor locali erau absolut necesare, cu excepţia Partidului Naţional Liberal.
Este greu de intuit motivul real pentru care PNL a votat împotriva legii, în condiţiile în care prevederile apreciate ca fiind neconstituţionale de către Curtea Constituţională fuseseră eliminate prin modificări ulterioare aduse de către parlamentari.
Ştim cu toţii că primarul unei localităţi este practic managerul acelei comunităţi şi, dacă are viziune, lucrează cu bună credinţă pentru comunitatea care l-a ales, reuşeşte să facă minuni chiar şi-n condiţii de criză financiară permanentă. Administraţiile locale, comunităţile locale în general, sunt permanent în criză de fonduri, pentru că nevoile sunt mari. Unii primari reuşesc şi-n aceste condiţii să deruleze investiţii majore. Toate aceste demersuri implică însă asumarea unor mari responsabilităţi financiare, civice şi umane care depăşesc de cele mai multe ori statutul funcţiei.
Un primar trebuie să fie pasionat şi să fie parte din comunitatea respectivă. Un primar trebuie să fie un om cu viziune, un om de echipă, un om curajos, care să dea permanent dovadă de seriozitate şi implicare, răspunzând de fiecare dată nevoilor comunităţii pe care o reprezintă. Iar oamenii aşteaptă mereu ca promisiunile nu numai să fie onorate, dar să fie chiar depăşite.
Proiectul de lege respins în plenul Camerei Deputaţilor dorea tocmai să fie un gest de respect care să onoreze munca şi efortul pe care aleşii locali le investesc în dezvoltarea localităţilor pe care le conduc şi o recunoaştere a responsabilităţilor pe care aceşti oameni şi le asumă în fiecare zi, în strădania lor de a aduce prosperitate şi o viaţă mai bună membrilor comunităţii. N-a fost să fie. Colegii liberali au considerat că totul este bine aşa cum este acum. Este doar părerea lor.
Deputat Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara
Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…
Proiectul a vizat reabilitarea și eficientizarea energetică a sediului administrativ al DGASPC Hunedoara, situat în…
La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…
La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…
Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…