Mocăniţă spre vechea capitală a statului dac

Carmen Cosman

Turiştii care vizitează cetatea dacică de la Sarmizegetusa Regia ar putea circula cu mocăniţa. Prefectul judeţului Hunedoara, Attila Dezsi, susţine realizarea acestui proiect, mai ales că terasamentul încă există în mare parte.

Şi pentru transportul muncitorilor
Vechea mocăniţă care făcea legătura între Orăştie şi satul Grădiştea ar putea să circule din nou, de această dată, nu spre parchetele de exploatare a lemnului, ci spre vechea capitală a statului dac. Proiectul de repunere în circulaţie este susţinut şi de prefectul de Hunedoara, Attila Dezsi, şi ar putea fi pus în practică de noua structură care se va înfiinţa pentru protecţia şi administrarea cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. “Ar fi o investiţie, într-adevăr, dar care va aduce beneficii de mari. Ar fi destul de pitorească”, a declarat Attila Dezsi.
Linia ferată a mocăniţei a fost construită la sfârşitul secolului XIX – începutul secoluui XX şi ducea de la Orăştie aproape de cetăţile dacice, în satul Grădiştea. Iniţial, era folosită pentru exploatările forestiere, dar apoi, s-a utilizat şi pentru transportul muncitorilor. Pe parcursul anilor, calea ferată îngustă pe care circula mocăniţa a fost distrusă de mai multe ori de inundaţii, iar la finele anilor ’70, a fost dezafectată. Dar, încă mai există ecartamentul, în mare parte. În acelaşi timp, o comisie interministerială lucrează la întocmirea documentaţiei necesare pentru înfiinţarea unei forme instituţionalizate, ce ar urma să gestioneze Sarmizegetusa Regia, care să şi protejeze situl arheologic. Cetatea dacică de la Sarmizegetusa Regia se află în perimetrul Parcului Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina, zona fiind declarată sit Natura 2000 şi, mai mult, este inclusă în patrimoniul UNESCO.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • "încă mai există ecartamentul"- Carmen tata, probabil ai vrut sa desenezi (scrii) "încă mai există terasamentul". Ecartamentul e distanta dintre sine.

  • Da oare poza articolului nu este de pe Valea Wasser?
    Drept de autor?
    Inducerere în eroare a cititorului?
    Lipsă de imaginație a reporterului?

    Fade de la munte

  • Prefectul nu e in stare sa rezolve drumul Petrosani Obarsia Lotrului in tump ce altii au facut Ranca Obarsia Lotrului .
    Sa taca acest impostor pana cand il va asfalta !De mocanita poate a tras ceva 'iarba " pe nas ,nici macar pana acum nu a clarificat statutul si gestionare problemelor in zona cetatii Sarmisegetusa Regia decum sa mai traga o linie(cu creionul). E trist cum acesti indivizi au voie sa si vorbeasca .

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a fost nevoit să îm­prumute niște bani…

14 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinul Hunedoara Pentru că jucătorii lui sunt pe primul loc în campionat,…

14 ore ago

Bulina neagră

V.I., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…

14 ore ago

Mamă, fiu și fiică – terorizați de capul familiei

Procurorii au cerut pentru victime emiterea de urgență a unui ordin de protecție în urma…

14 ore ago

Ordine de protecție emise pentru violență în familie

Poliția municipiului Hunedoara a fost sesizată prin SNUAU 112, în data de 14 decembrie a.c.,…

14 ore ago