Noua ediţie a Superligii RealSport Deva a început fără menajamente, dovadă că doar „revelaţiile” Paloma şi Prosper Grawe, dintre cele 14 echipe, au reuşit să aibă punctaj maxim, după primele trei etape. Situaţia e identică şi în Liga RealSport (eşalonul secund), unde doar câte două echipe din cele două serii au maximum de puncte.
Una de perspectivă, alta de conjunctură
Întărită cu jucători de la Avantaje, Anonimii şi Quasar, echipa Paloma este revelaţia startului de campionat. După ce în runda secundă a furnizat surpriza victoriei în faţa campioanei Avantaje, Paloma a confirmat că e pe val şi în etapa a III-a, când a dispus cu 4-0 de Quasar, o altă echipă de top a campionatului. „S-au desprins doar pe finalul partidei, dar au etalat un fotbal total, cel mai bun văzut la Balon în acest start de sezon. Cred că este una dintre candidatele la câştigarea trofeului”, a spus unul dintre organizatorii campionatului. A doua echipă cu maximum de puncte, după trei runde, este Prosper Grawe, care a dispus, duminică, de Pera BMW cu 4-2. „Avem maximum de puncte, pentru că am avut noroc de adversari mai slabi în primele etape. Cred că adevărata noastră valoare e undeva între locurile 4-7”, a comentat Adrian Radu, „sufletul” echipei Prosper Grawe.
A revenit campioana, au picat Anonimii
Runda a III-a a adus renaşterea campioanei Avantaje, după eşecul din etapa trecută cu Paloma. Avantaje a dispus cu 2-1 de Alfa Team Cristur, finalista ediţiei trecute, după un meci pe muchie de cuţit. Campionii au deschis scorul prin Ţiglar, după un „assist” al lui Vălăşutean, dar Vârlan a egalat pentru Alfa Team, 1-1. Pe final, insistenţele ofensive ale celor de la Avantaje au fost transformate în gol de Gabi Constantin, după o pasă ideală a aceluiaşi Vălăşutean, considerat omul meciului, scor 2-1. În schimb, Anonimii, una dintre echipele puternice ale sezonului trecut, a cedat la diferenţă mare de scor, 3-9, în faţa veteranilor de la Phoenix, trupă clădită pe „scheletul” fostei echipe Castelo. „Noi am avut mai mulţi absenţi, iar foştii jucători ai Mureşului, Gigi Ştefan, Emil Popa şi Tănasă, au făcut legea în teren. Intervenţii foarte bune a avut şi portarul Alin Popa, fiul lui Emil Popa”, a comentat Alin Petraş (Ticeru), delegatul echipei Anonimii.
Spectacol în eşalonul doi
În LigaReal Sport, jocurile au fost din nou aprige şi spectaculoase. FC Extenso Blue, Full GSM (seria 1), Continental şi Alaska (seria 2) au continuat şirul victoriilor şi au maximum de puncte. Alaska a dispus cu 6-2 de Sews Deva II, însă multă vreme, meciul a fost strâns, scorul fiind de 2-2 şi 3-2. Cel mai atractiv joc al rundei a fost între FC Cristur şi FC Comsid Tehnosteel, scor 5-4. Echipa din Cristur a fost condusă cu 4-2 şi a reuşit să întoarcă rezultatul pe final, după ce de la FC Comsid au fost eliminaţi doi jucători, pentru cumul de cartonaşe galbene.
Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un angajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…
Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…
D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…
Oricine nu achită o factură, fie că e la curent, la gaz, la telefon, în…
Miercuri după amiază. Un telefon mă anunță că primarul comunei Băița, Damian Diniș, a murit.…
Magdalena Șerban Medicul de urgență este primul care evaluează pacientul, pune un diagnostic preliminar și…