Categories: Comunitate

Mobilizare la unităţile medicale la care au ajuns copiii cu meningită

Maximilian Gânju

Cele două spitale din Valea Jiului, cel de la Lupeni, respectiv cel de la Petroşani, unde au ajuns cei doi sugari diagnosticaţi cu meningită, şi-au luat măsuri de dezinfecţie. Toţi cei care au intrat în contact cu copiii au primit tratament preventiv.
Un copilaş de opt luni a murit, iar altul de patru luni este internat într-un spital din Timişoara, fiind diagnosticaţi ca suspecţi de meningită. Cei doi micuţi sunt din localitatea Uricani, însă s-a stabilit că nu există legătură între cazuri, astfel că nu s-au îmbolnăvit unul de la altul.
Primul caz a fost constatat la copilul de patru luni, care iniţial a fost internat la spitalul din Lupeni, iar apoi a fost dus la Spitalul de Urgenţă din Petroşani. Bolnavul a fost transferat, pe 27 mai, la secţia de Pediatrie, şi apoi la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean din Timişoara, unde este sub tratament. Al doilea copil, în vârstă de opt luni, a fost internat iniţial la spitalul din Lupeni şi transferat apoi la Spitalul de Urgenţă Petroşani. Pe drum, copilul a intrat în stop cardio-respirator, i s-au făcut manevrele de resuscitare, însă a decedat la UPU Petroşani.
DSP Hunedoara a luat legătura cu medicul de familie al copilului, fiind administrat preventiv tratamentul cu antibiotic necesar în asemenea cazuri. Fraţii minorului decedat, cât şi familia sunt monitorizaţi de medici, iar copiii primesc tratament specific. Cele două spitale au demarat imediat procedurile de dezinfecţie în secţiile şi spaţiile unde au ajuns minorii bolnavi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar din­tr-o urbe din județ, după ce…

23 de ore ago

Bulina albă

Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…

23 de ore ago

Bulina neagră

Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…

23 de ore ago

Orașul Simeria și localitățile Uroi și Săulești: întrerupere temporară de furnizare a apei

Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…

23 de ore ago

Primarul din Hunedoara, în vizită oficială în China

Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bo­bouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…

23 de ore ago