Hunedoreanul a furat dintr-un supermarket din Deva opt tablete de ciocolată.
S-a ales cu un dosar penal pentru furt dar n-a mai fost de găsit. Autoritățile judiciare l-au dat în urmărire prin Interpol, astfel că hoțul a fost găsit în Italia. “Debitul” produs se ridică la “exorbitanta sumă de …113,92 de lei. Tânărul a mai furat din magazinele din Deva și produse cosmetice ori alimente, astfel că a fost învinuit de furt în formă continuată. Trimis în judecată la Deva, instanţa a descoperit că individul este încarcerat în Italia, în baza adresei emisă de Interpol. Judecătoria Deva l-a condamnat la două pedepse pentru furt, una de 6 luni, iar cealaltă de 9 luni închisoare cu executare. (M.Gânju).
Să-i vedem pe viteji cum își mai scot acum cămașa, că prea erau mari și…
Dominic Popescu, din Petroșani Pentru reușita de la Cupa „PALIA” la șah, concurs organizat la…
Iulian V., din Petrila Pentru că a fost acuzat și trimis în judecată pentru infracțiunea…
Aproximativ 63 la sută din bugetul local al municipiului Hunedoara pe anul în curs va…
Angajații de la Apele Române protestează, fiind nemulțumiți de „distrugerea constantă” a sistemului de gospodărire…
Abia scăpat din pușcărie, tâlharul a atacat un adolescent de 15 ani, l-a amenințat că-l…