Categories: Eveniment

Un hoţ din Deva care a furat la Sibiu a fost prins la Sebeş

Un devean de 52 de ani a furat un telefon mobil, profitând de neatenţia unei femei. A fost prins la Sebeş, în zona gării din oraş, şi reţinut de poliţişti. Furtul a avut loc în Gara Sibiu, iar poliţiştii au stabilit că bărbatul a profitat de faptul că era noapte şi când victima a aţipit, i-a furat telefonul. Apoi a urcat într-un tren către Deva, însă poliţiştii feroviari l-au dat în urmărire. ”În urma unor informaţii primite de la poliţiştii de la transporturi Sibiu, cu privire la posibilitatea ca o persoană bănuită de furt să se deplaseze cu un tren care circulă pe ruta Sibiu – Deva, poliţiştii de siguranţă publică din Sebeş au efectuat verificări în zona gării din municipiu. Astfel, a fost identificat un bărbat de 52 de ani, din municipiul Deva, care corespundea semnalmentelor transmise de colegii din Sibiu şi asupra căruia a fost găsit un telefon mobil care s-a dovedit a fi furat de la o femeie din Suceava”, informează IPJ Alba. Suspectul a fost predat poliţiştilor Serviciului Transporturi Sibiu, pentru continuarea cercetărilor. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Adrian David a luat proba scrisă la concursul pentru funcția de director general al Casei de Sănătate Hunedoara

Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

5 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

5 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

5 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

5 ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

5 ore ago