Mita şi votul ilegal înseamnã închisoare

Oamenii legii desfăşoară, în această perioadă, o campanie de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu drept de vot, cu privire la faptul că mita electorală şi votul ilegal pot atrage după sine pedeapsa cu închisoarea.

De la şase luni, la cinci ani

Aproximativ 2.000 de afişe şi alte câteva mii de pliante informative vor împânzi curând judeţul, poliţiştii încercând să transmită, astfel, un mesaj clar cetăţenilor care se pregătesc să meargă la urne în data de 10 iunie. „Campania se adresează în special tinerilor care împlinesc 18 ani, care votează pentru prima dată, celor din mediul rural, membrilor formaţiunilor politice sau voluntari ai acestora, tuturor celor implicaţi în derularea campaniei electorale. Atât mita electorală, cât şi votul ilegal, sunt infracţiuni care se pedepsesc cu închisoare de la şase luni, la cinci ani”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Astfel, potrivit legii, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase în timpul campaniei electorale, pentru a convinge electoratul să voteze un anumit candidat, precum şi primirea acestor bunuri de către alegători, sunt infracţiuni. De asemenea,  pedepsiţi vor fi şi cei care votează fără a avea dreptul, sau care votează de mai multe ori în ziua alegerilor.

11 sesizări până acum, în judeţ

Poliţiştii spun că deja au fost sesizaţi cu privire la comiterea unor infracţiuni ce ţin de alegerile locale, însă deocamdată, toate au fost legate de distrugerea unor panouri de afişaj electoral. „În toate aceste cazuri, efectuăm cercetări pentru identificarea persoanelor vinovate şi pentru tragerea lor la răspundere”, a mai declarat Bogdan Niţu. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Mircea Ioan Molot ,a adus din Trasnistria bani falsi cu care sa cumpere voturile ,reteaua saeste de 550 de responsabili pe fiecare sectie de votare din judet ,este un om care merge din casa in casa sa cumpere voturi pentru Mircea Ioan Molot cu bani falsi.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Sudul județului este locul numai bun de do­sire a mizeriilor im­por­ta­te de peste mări și…

13 ore ago

Bulina albă

Robert Vladu, poet și fost actor al Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroșani Pentru…

13 ore ago

Bulina neagră

Cristian B., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru hărțuire și riscă…

13 ore ago

Incendiu la Sântămăria Orlea

Echipaje de stingere de la sub­unitățile ISU Hunedoara din Bretea Română și Totești au intervenit…

13 ore ago

Turistă străină evacuată cu elicopterul din masivul Retezat

O tânără în vârstă de 26 de ani, care se afla în masivul Retezat împreună…

13 ore ago

Bărbat reţinut după ce câinele său a muşcat o femeie, într-un bloc din Deva

Un bărbat din municipiul Deva a fost reţinut de poliţişti după ce câinele său a…

13 ore ago