Fostul primar al municipiului Deva, Mircia Muntean (foto), nu mai este de ieri nici consilier local. Asta, după ce aleşii deveni au votat un proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept a mandatului său de consilier local, din cauză că a trecut de la UNPR la PDL. Legea spune că dacă un ales local trece de la un partid la altul, el îşi pierde mandatul.
În aceste condiţii, după ce nu a mai candidat la funcţia de edil şef al reşedinţei de judeţ, Muntean a fost scos şi din Consiliul Local Deva. Aşa că, de ieri, 27 septembrie, fostul primar nu mai este consilier local, hotărârea fiind luată cu trei voturi „pentru” şi şase „abţineri”.
Mircia Muntean a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că nu va ataca hotărârea adoptată de către Consiliul Local Deva. „Eu am trecut la dreapta, aşa este legea, nu voi ataca hotărârea”, a spus Muntean.
Locul fostului primar al Devei în consiliul local va fi luat de Francisc Kovacs, membru PDL, acesta urmând să ocupe postul vacant, conform listei USP de la alegerile locale din vară.
Le mulțumesc colegilor mei parlamentari PSD ai județului Hunedoara: Natalia Intotero (deputat, vicepreședinte al Camerei…
Vorbesc gurile rele că un concurs pentru ocuparea unui post la o unitate medicală ar…
Robert Humel, profesor și cunoscut artist plastic din Petroșani Pentru expoziția sa intitulată inspirat „Repere”,…
Ștefan f., din Petroșani, recidivist Pentru că a ajuns după gratii pentru nerespectarea ordinelor de…
Sindicatul Muntele, ce reuneşte mineri şi energeticieni din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului, se declară…
În fiecare an, ziua de 20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei, este sărbătorită de către…
View Comments
Pentru lingaii lui molot: nu va bucurati prea tare ca vine si randul lui molot. Nici nu banuieste ce i se pregateste.