Criterii modificate la acordarea locuinţelor sociale în Hunedoara

Sorina Popa

Consilierii hunedoreni au decis, ieri, noi criterii în baza cărora se repartizează locuinţele convenabile şi cele sociale. După trei luni de analiză, executivul a propus aleşilor locali aceste proiecte, extrem de importante pentru cetăţeni.
Motivul pentru care a fost aleasă această cale, atunci când trebuie să se repartizeze locuinţele respective, este că în prezent, datoriile înregistrate de cei care ocupă locuinţele sociale de la primărie se ridică la 1,8 milioane de lei. „Pentru locuinţele convenabile, în care confortul este mai bun, am hotărât ca un procent maxim să-l primească aceia care dovedesc că pot suporta chiria şi taxele comune pentru ele. Astfel, aici vor putea să stea cei care muncesc, dar nu au bani să-şi achiziţioneze un apartament. Pentru locuinţele sociale, însă, am stabilit că solicitanţii care nu au venituri să poată obţine punctaj mare. Aceste locuinţe au confort redus”, a declarat Dan Bobouţanu, viceprimarul Hunedoarei.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

12 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

12 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

12 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

12 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

12 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

12 ore ago