Mircia Muntean a câştigat conflictul cu Borbeanu

Carmen Cosman

Procurorii de la Deva au dat rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale pe numele primarului Mircia Muntean şi a celorlalte persoane reclamate de familia consilierului local Sandu Borbeanu. Scandalul a izbucnit în luna mai a anului trecut, după ce edilii au decis retragerea autorizaţiei de funcţionare pentru chioşcul din faţa Casei de Cultură şi apoi l-au ridicat de pe domeniul public.

Circ, ca la uşa cortului
Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Mircia Muntean, Ioan-Iosif Chitaru şi Alin Cătălin Rădoane, acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, distrugere şi furt calificat, precum şi neînceperea urmăririi penale faţă de cei nouă poliţişti locali, care au fost reclamaţi pentru complicitate la aceste infracţiuni. Toţi cei amintiţi au fost reclamaţi în scandalul demolării chioşcului care funcţiona fără autorizaţie în faţa Casei de Cultură din Deva, măsură care s-a lăsat cu un circ ca la uşa cortului. Decizia de ridicare a chioşcului a fost luată de către primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, în baza Referatului Serviciului Comunitar pentru Cadastru, care a constatat că SC Uno Product SRL Deva nu are autorizaţie nici pentru chioşc, nici pentru cele două vitrine frigorifice amplasate pe domeniul public. Chioşcul care funcţiona în faţa Casei de Cultură nu avea nici autorizaţie sanitară, aceasta fiindu-i retrasă din cauza neregulilor depistate. Dr. Valeria Andreescu, inspector şef al Compartimentului de Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Hunedoara, a precizat la momentul respectiv că a fost efectuat un control, în urma căruia s-a constatat că respectivul chioşc nu este racordat la reţeaua de apă şi canalizare şi nu are nici grup sanitar. În februarie 2011, inspectorii sanitari au revenit în control, să vadă dacă deficienţele au fost remediate, dar au constatat că nu s-a făcut nimic, drept pentru care s-a propus suspendarea activităţii, ceea ce s-a şi întâmplat. Astfel, în data de 10 mai 2011, a fost dată  Dispoziţia nr. 793, care prevedea eliberarea domeniului public de către firma consilierului local Sandu Borbeanu. Societatea în cauză a avut la dispoziţie două zile să îşi ridice chioşcul şi vitrinele frigorifice, dar, pentru că reprezentanţii firmei nu s-au conformat, s-a decis ridicarea lor de către salariaţii municipalităţii. Numai că eliberarea domeniului public nu s-a făcut cu una-cu două, ci cu un întreg scandal, culminat cu acea reclamaţie la Parchet, formulată în data de 19.05.2011, de Rodica Borbeanu, administrator la SC. Uno Product SRL Deva.

Reabilitarea zonei
“S-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple şi ceea ce era previzibil. Piaţa Victoriei a intrat în modernizare încă din 1 decembrie, iar lucrările se vor finaliza în şase luni de zile, conform proiectului european de reabilitare. Procurorii şi-au făcut doar treaba”, a declarat primarul Mircia Muntean, referindu-se la rezoluţia pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bărbat reținut pentru violență în familie și amenințare de polițiștii din Hațeg

Un bărbat de 48 de ani, domiciliat în județul Ialomița, a fost reținut de polițiștii…

o oră ago

Transport public ecologic pus în funcțiune în Valea Jiului. Green Line devine realitate

Consiliul Județean Hunedoara anunță punerea în funcțiune a sistemului de transport public ecologic din Valea…

3 zile ago

PIERDERE

Pierdut Certificat de Inregistrare Seria B nr.4052575.

3 zile ago

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu (titularul proiectului)

CONSILIUL JUDETEAN HUNEDOARA anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu…

3 zile ago

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor: Prioritatea mea este sănătatea hunedorenilor

Consiliul Județean Hunedoara a investit masiv în sistemul de să­nă­tate și în acest an. Preșe­din­tele…

5 zile ago