Categories: Fara bascalie

Mircea, fă-te că lucrezi…

…şi nu băga în seamă ceea ce e val şi va trece ca valul.
Nu îl cunosc pe Mircea Dinescu şi deci nu mi-aş permite să mă adresez lui la per tu. Dar am reţinut celebrul îndemn din data de 22 decembrie 1989, când acea mână de entuziaşti care intraseră în studiorile Televiziunii române nu ştiau ce să facă, cum să se prezinte publicului şi recurseseră la acel „Mircea, fă-te că lucrezi…”.
Pentru cei de vârsta mea, Mircea Dinescu a însemnat speranţă. Ana Blandiana, Doina Cornea, Silviu Brucan, Andrei Pleşu, Florin Iaru şi alţi câţiva au fost oameni care au îndrăznit să se împotrivească dictaturii, altfel decât prin bancuri politice. Oameni care au avut de suferit, urmăriţi fiind de fosta Securitate.
Dinescu este în primul rând un spirit liber. Artist, poet, libertin în gestică şi limbaj, s-a făcut plăcut prin faptul că nimic nu l-a putut încorseta. A fost un anti-iliescist, dar asta nu l-a împiedicat pe Ion Iliescu să-l trateze cu un fel de condescendenţă, ca pe un fel de copil teribil şi rebel al Revoluţiei, poate chiar al României. Nu singurul, dar unul cu farmec.
Iată că mult-prea-încrâncenatul Traian Băsescu nu mai reuşeşte să realizeze necesara detaşare şi îl pune la punct pe poet. Adică, ştii, domnule Dinescu, aici e o chestie serioasă, eu candidez pentru al doilea mandat, nu mă inoportuna/plictisi cu mofturile dumitale de lider de opinie atipic. Spiritul ludic al lui Băsescu, atât cât l-o fi având, i-a jucat o festă urâtă. Dinescu nu se tratează ca cineva pe care-l chemi în preajma ta când ai chef de o discuţie spumoasă, apoi îl concediezi cu gesturi grandomane. Într-un fel, Dinescu e vocea poporului, mă rog, a unei părţi din el, că eu nu sunt ca Emil Boc, să cred că toţi românii sunt o apă şi-un pământ. Dinescu e vocea acelei părţi din popor pentru care 1989 a însemnat o eliberare, o eliberare obţinută inclusiv prin cuvânt, nu prin afişări cu personaje gen Bercea Mondialu. O eliberare unde au fost necesare la greu cuvintele celor de la Europa Liberă, din Scrisoarea celor 6, din poeziile Anei Blandiana sau din interviurile lui Mircea Dinescu, pe care mulţi nu aveau nici măcar curaj să le citească, darmite să mai şi scrie aşa ceva.
Dar… ce e val, ca valul trece! Domnule Mircea Dinescu, nu-l băga în seamă, fă-te că lucrezi…

MesagerulHunedorean

View Comments

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

12 ore ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

12 ore ago

Bulina neagră

V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…

12 ore ago

Razie de amploare în Hunedoara: Zeci de sancțiuni și sute de mașini verificate într-o acțiune de combatere a migrației ilegale și a contrabandei

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mo­bi­li­zând…

12 ore ago

Atenție la metoda „șmen”! Doi suspecți de furt în Piața din Simeria, identificați rapid de polițiști

Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…

12 ore ago