Mirajul Cotroceniului

Volodia Macovei

Profitând furibund de scandalul imens provocat de problemele uriaşe pe care le are în justiţie Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, suspectat de manevre ilegale de anvergură şi posibil trafic de influenţă la nivel înalt, o parte din clasa politică românească a intrat în vertij, lăsând deoparte inclusiv disputele crunte la zi, într-o ultimă încercare de a-l alunga pe preşedinte de la Cotroceni, chiar dacă mai sunt doar câteva luni până când acesta va părăsi definitiv funcţia supremă în stat.

Capul „răutăţilor” se arată Călin Popescu Tăriceanu, părăsit de armata liberală antonesciană, dar aflat sub protecţia puterii coordonate de PSD, aflat cu schisma PNL sub braţ şi cu poziţia de preşedinte al Senatului la butonieră. Tăriceanu dovedeşte, în ultima vreme, o vivacitate ce îl ţine mereu în centrul atenţiei şi apare ca un erou salvator pentru cele mai nefireşti situaţii din politica românească post-decembristă.
Nu am nici cea mai măruntă iluzie că adevărata ţintă a lui Tăriceanu este debarcarea lui Traian Băsescu, deşi faptele sale par să arate tocmai acest lucru. Agitaţia cu declanşarea unei anchete parlamentare care să caute implicarea lui Traian Băsescu în traficul de influenţă în care este înglodat fratele său, ideea paralizantă, hilară că Parlamentul României ar trebui să-i ceară preşedintelui demisia de onoare, nu sunt decât baloane de săpun. Ştim bine că nici o comisie parlamentară nu a făcut mare brânză, indiferent care a fost misiunea sa. De asemenea, a solicita o demisie de onoare e ca şi cum ai cere cuiva să fie cinstit şi demn doar pentru că aşa îi spui tu. Dar nu, ţinta lui Tăriceanu este cu mult mai înaltă, el încercând să-şi consolideze o poziţie personală atât de sonoră şi ancorată în diverse legături, încât să îi faciliteze preşedintelui Senatului inclusiv o posibilă candidatură la preşedinţia României.
Evident, situaţia lui Traian Băsescu este cumplită. Loviturile date, repetat, chiar de membri ai familiei sale, i-au făcut, cum spunea un analist, mai mult rău decât adversarii politici. Timpul până la finalul mandatului va trece extrem de greu pentru preşedinte şi, dacă e să judecăm din această perspectivă, o demisie de onoare l-ar fi salvat de multe umilinţe. Dar un astfel de gest este un dat exclusiv al propriei persoane.