Poliţiştii din Vulcan au reuşit să prindă patru tineri, trei dintre ei minori, care au dat o spargere şi au furat bunuri în valoare de circa 2.500 de lei. Cei patru adolescenţi sunt cercetaţi acum pentru furt calificat şi riscă să ajungă după gratii. Adolescenţii, cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani, toţi dinl Vulcan, au pătruns, folosind chei potrivite, în garajul unui bărbat din municipiu, de unde au sustras diferite bunuri (schiuri, clăpari, placă snowboard, undiţe şi truse de pescuit etc.), în valoare totală de 2.500 lei. Tinerii n-au apucat să se bucure de „pradă”, pentru că poliţiştii au aflat unde o aveau dosită şi i-au returnat bunurile bărbatului păgubit. Anchetatorii îi cercetează acum în libertate şi vor să vadă dacă au mai comis şi alte infracţiuni. (M. Gânju)
Le mulțumesc colegilor mei parlamentari PSD ai județului Hunedoara: Natalia Intotero (deputat, vicepreședinte al Camerei…
Vorbesc gurile rele că un concurs pentru ocuparea unui post la o unitate medicală ar…
Robert Humel, profesor și cunoscut artist plastic din Petroșani Pentru expoziția sa intitulată inspirat „Repere”,…
Ștefan f., din Petroșani, recidivist Pentru că a ajuns după gratii pentru nerespectarea ordinelor de…
Sindicatul Muntele, ce reuneşte mineri şi energeticieni din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului, se declară…
În fiecare an, ziua de 20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei, este sărbătorită de către…