Mircea Crivăț
Minora de 15 ani din Deva, care a plecat de bunăvoie de acasă în urmă cu o săptămână, spunând că merge la o prietenă din Ploieşti, dar la care nu a mai ajuns, a fost găsită de poliţişti într-o comună din judeţul Dâmboviţa.
„Minora, care se afla în urmărire naţională şi internaţională, a fost depistată, joi, la locuinţa unui tânăr în vârstă de 23 de ani, cu care se pare că avea o relaţie, şi a declarat că nu a fost victimă a niciunei infracţiuni. Din cercetări a reieşit faptul că minora, împreună cu tânărul de 23 de ani şi cu un alt bărbat, în vârstă de 34 de ani, prietenul tânărului, s-a deplasat de bunăvoie, în data de 17 octombrie, în localitatea unde a fost depistată, folosind mijloace de transport în comun”, a declarat comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Fata şi cei doi bărbaţi au fost conduşi la sediul Poliţiei din oraşul Moreni, pentru a fi audiaţi în vederea stabilirii stării de fapt şi a împrejurărilor în care tânăra a plecat de acasă. Ulterior, o escortă din cadrul Poliţiei Deva s-a deplasat la sediul Poliţiei Moreni pentru a prelua minora, adolescenta fiind adusă la Centrul de Primire a Minorilor în Regim de Urgenţă Deva. Despre această situaţie au fost informaţi şi reprezentanţii Direcţiei de Protecţia Copilului Hunedoara.
În acţiunile desfăşurate pentru depistarea tinerei au fost implicaţi poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale Hunedoara, dar şi din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, ai Biroului de Analiza Informaţiilor Hunedoara şi ai Biroului de Investigaţii Criminale Deva, sub coordonarea ofiţerilor din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a IGPR.
Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…
Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a amenințat o familie, i-a spart ferestrele…
Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…
A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.
Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…