Categories: ActualitateFlash

Ministrul Răzvan Cuc: Loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Deva-Lugoj vor fi finalizate până în august 2019

Sorina Popa

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc (foto stânga), a declarat, ieri, la Deva, că loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Deva-Lugoj vor fi puse în circulaţie în acest an. Vestea anunţată de ministrul Cuc este una extrem de bună, în condiţiile în care aşa se va şi întâmpla.

Scoate dronele pe şantiere
Ministrul Răzvan Cuc susţine că va efectua săptămânal vizite de lucru pe şantierele ţării şi va informa apoi populaţia despre stadiul lucrărilor. De asemenea, dronele vor fi scoase la ”produs”, pentru a vedea mai bine cum lucrează firmele care au câştigat contracte de zeci de milioane de euro pentru construcţia de autostrăzi.

Clauză pentru prelungirea garanţiei
Revenind la loturile care ne interesează pe noi, hunedorenii, în principal, ministrul a spus că lotul 4 al A1 va fi finalizat mai devreme de august 2019, iar lotul 3, în iunie 2019. „Lotul 4 are un progres de 95 la sută. Acolo a fost o problemă la acel versant care trebuia consolidat. Lotul 3 are un progres fizic de 93 la sută. Am oprit pe anumite puncte pe care le ştiam că au fost sensibile – să spunem aşa, unde a fost o cedare de terasament şi nişte decopertări la anumite poziţii kilometrice. Am vrut să văd dacă s-au remediat. S-au remediat. În cazul în care constatăm că vor fi probleme de calitate, directorul CNAIR, Narcis Neaga, va aplica o clauză prin care va prelungi garanţia, astfel încât să ne asigurăm dacă vor apărea anumite probleme vor fi remediate de către constructor“, a spus ministrul Transporturilor.

Vrea lucrări de calitate
„Mă interesează ca aceste firme, care încasează sume foarte mari, să facă lucrări de calitate, pentru că, în ceea ce privesc termenele, m-am convins. Nu s-au ţinut nici unul de promisiune, dar, acum, nemaiavând lilieci, nemaiavând ploi şi alte intemperii, să ducă la bun sfârşit aceşti kilometri pe care şi i-au asumat, în cursul acestui an“, a declarat ministrul Răzvan Cuc.
În ceea ce priveşte lotul 2, ministrul a menţionat că acolo trebuie construite două ecoducte pentru animale mari, deşi localnicii din zona respectivă au spus că nu au mai văzut urşi de foarte mulţi ani.
„Iubesc şi protejez mediul şi încurajez oamenii să facă lucrul acesta. Dar mă uit la lotul 2 pe Lugoj-Deva. În 2017 am dat în circulaţie 15 kilometri, mai sunt două secţiuni, E şi D. Secţiunea D este terminată, dar nu poate fi dată în trafic, secţiunea E trebuie să o relicităm, pentru că trebuie să construim ecoducte pentru mamifere mari, care costă 180 de milioane de euro. Valoarea tronsonului lotul 2, în integralitate, în prima fază, era de 100 de milioane de euro. Or, noi relicităm o bucată care costă 180 de milioane de euro“, a mai spus ministrul Transporturilor.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat zvonerii și povestesc pe la colțuri că un personaj al zo­nei, care merge…

13 ore ago

Bulina albă

Florin Oancea, primarul municipiului Deva Pentru că, telecabina de pe Dealul Cetății pornește astăzi, iar…

13 ore ago

Bulina neagră

Tatiana Rovinar, președinta Asociației Produselor Tradiționale Hunedoara Pentru că a înșelat un constructor care i-a…

13 ore ago

Situație scandaloasă la Lăpugiu de Jos. Pubelele oamenilor sunt golite de două ori pe lună. Cine a hotărât asta?

Locuitorii din comuna Lăpugiu de Jos sunt supuși unei situații inacceptabile, fiind obligați să aștepte…

13 ore ago

Nepotul care și-a tăiat unchiul cu sabia, judecat pentru omor

Tânărul s-a înarmat cu o sabie și a intrat peste unchiul său în casă cu…

13 ore ago

Noua escrocherie care te lasă printr-un apel fără nici un ban în cont. Poate avea chiar vocea mamei

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că escrocii au găsit o nouă metodă prin care…

13 ore ago