Ministrul Natalia Intotero: Uneori, părinții au nevoie de sprijin și siguranță pentru copiii lor

Un număr de 23 de contracte pentru înființarea de centre de zi au fost semnate de către ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero.

Vor să aibă grijă de ei
„În ziua în care creștinii l-au sărbătorit pe Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul copiilor, am semnat încă pentru înființarea de centre de zi pe fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care vor asigura acce­sul la servicii sociale de sprijin pen­tru 4.500 de copii.
Cred cu tărie că pentru copii este cel mai bine să crească alături de familiile lor, iar atunci când acestea au nevoie de sprijin, au nevoie să poată accesa servicii în comunitățile lor. Toți părinții își iubesc copiii și vor să aibă grijă de ei. Uneori, din cauza sărăciei, a lipsei unui loc de muncă, de educație sau a problemelor de sănătate, părinții au nevoie de sprijin și de siguranță pentru copiii lor.
În total, cu fonduri PNRR vor fi înfiin­țate aproximativ 150 de centre de zi, bu­getul total alocat fiind de 50 milioane de euro. Acestea vor asigura copiilor, pe tim­pul zilei, activități de îngrijire, edu­ca­ție, recreere-socializare, consiliere, dez­vol­tare a deprinderilor de viață inde­pen­dentă, orientare școlară și profesională etc.
În plus și părinții vor beneficia de ac­tivități de sprijin, consiliere și educare.
Le mulțumesc tuturor primarilor că au dovedit grijă pentru copiii din comu­ni­tățile lor și au accesat această oportu­ni­tate pentru a le oferi șanse la o viață mai bună micuților vulnerabili.
De asemenea, mai am încă o veste bună: în această seară a fost pus în pro­ces de transparență ghidul de finanțare pentru sesiunea a doua de proiecte pri­vind centrele de zi finanțate prin PNRR. Detaliile pot fi consultate ac­ce­sând
link-ul https://mfamilie.gov.ro/1/pnrr/ ”; a declarat Natalia Intotero, ministrul Familiei.

Intotero Natalia Elena

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Echipament performant care aduce un plus important de eficiență și siguranță în misiunile de căutare și salvare

Un nou proiect deosebit, dedicat structurilor Salvamont care au in­vestit în pregătirea, brevetarea și men­ținerea…

21 de secunde ago

L-ați văzut? Polițiștii caută un tânăr după ce familia nu mai poate lua legătura cu el

Polițiștii din cadrul Poliției Ora­șului Călan desfășoară verificări pen­tru identificarea unui tânăr cu care familia…

29 de secunde ago

Proxenet din Petroșani – supărat că figurează în registrul prădătorilor sexuali

Individul a fost condamnat pentru proxenetism și și-a executat pe­deap­sa, dar a fost înscris, așa…

2 minute ago

Satul Runcu Mare, introdus în Ruta celor cu arhitectură tradițională. Apel al administrației publice locale

Magdalena Șerban Puternic nucleu tradițional, co­mu­na Lelese are răsunet pe plan na­țio­nal. Dar pe lângă…

3 minute ago

Comuna Ghelari colectează separat deșeurile textile. Container special și apel la conștientizare

Magdalena Șerban Cu toții cunoaștem imaginile cu munți de deșeuri de pe marginea dru­murilor, multe…

4 minute ago

Rugăciunea, un liant dintre cer și patul de suferință. La spitalul din Hunedoara se vindecă trupul, iar la capela de aici se tămăduiește sufletul

Magdalena Șerban Spitalul este deseori numit „o a doua biserică”, deoarece nicăieri nu se strigă…

6 minute ago